Ninsoarea a blocat oraşul

Ninsoarea a blocat oraşul

Ninsoarea care s-a abătut aseară peste Capitală a blocat zeci de străzi şi a provocat numeroase ambuteiaje.

Circulaţia a fost îngreunată în zona Garii de Nord, la Carrefour Orhideea, pe bulevardul Iuliu Maniu, Şoseaua Olteniţei, Şoseaua Giurgiului.

De asemenea, Şoseaua Petricani a fost pur şi simplu blocată. De altfel, în zonă s-a produs o ciocnire în lanţ, 10 maşini fiind avariate. Sub ameninţarea viceprimarului Răzvan Murgeanu, autorităţile locale din toate sectoarele au fost nevoite să scoată utilajele în stradă pentru curăţarea arterelor de zăpadă şi împrăştierea soluţiilor antiîngheţ. „Sunt foarte pregătit să dau amenzi primarilor de sector care nu vor asigura deszăpezirea pe străzile Capitalei“, a spus Murgeanu.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a declarat, pentru Mediafax, că ninsoarea din Bucureşti nu ar trebui să pună niciun fel de probleme. „Ieşiţi şi plimbaţi-vă prin zăpadă, că este extraordinar de frumos, nu vă gândiţi la probleme. Vă spun eu, nu vor fi probleme de niciun fel, iar ninsoarea se va opri în circa două ore.

La Bucureşti nu vor fi, per total, mai mult de zece centimetri de zăpadă, iar o asemenea cantitate mi-e imposibil să cred că poate bloca Bucureştiul“, a spus Sandu, care a asigurat că ninsoarea se va opri şi că în niciun caz nu va ninge toată noaptea. Ghinion pentru Adriean Videanu Zăpada însă ar putea să încurce planurile de concediu ale primarului general Adriean Videanu. În şedinţa de miercuri a Consiliului General, edilul le-a cerut colegilor permisiunea de a-şi lua patru zile de vacanţă, între 18 şi 22 februarie, pentru a pleca în Elveţia, unde fiul său urmează liceul. „Să ne aşteptăm că o să ningă în Bucureşti dacă plecaţi iar în concediu?“, l-au ironizat consilierii.

Concediile de până acum ale primarului general s-au suprapus, din nefericire, cu întâmplări neplăcute pentru oraş - înzăpeziri sau caniculă -, motiv pentru care mandatul lui Videanu a fost marcat de senzaţia că primarul pleacă prea des şi inoportun în concediu.

Ne puteți urmări și pe Google News