Înainte de a vă mai da anumite detalii despre munca mea, într-un sistem ce se bazează din ce în ce mai mult pe voluntariatul şi pasiunea unor oameni ca mine, vreau să vă las pe voi să judecaţi greutăţile pe care sunt nevoit să le depăşesc zi de zi în practica medicală la săteni, departe de spital, de dotări, de specialişti.
Am sosit la dispensar după un week-end plin. Eram odihnit, plin de energie, în maximă formă fizică şi psihică, chiar dacă mai aveam câteva zile până la concediu. Pe sală mă aşteptau tot felul de pacienţi. Cu tot felul de probleme. Stilul meu de muncă este alert, atent. Nu am stat la cafele ci m-am apucat de consultaţii. Uşa s-a deschis. A intrat o bătrână. - Veniţi repede că a căzut cineva aici! Un băiat de vreo douăzeci şi şapte de ani, solid, întins pe jos. Galben la faţă, inconştient, convulsionând. Din fericire, îl ştiam ca fiind bolnav de epilepsie. Mă aplec, îl pun în poziţia de siguranţă şi încep să urlu. - Aduceţi-mi imediat depărtătorul, o cană mare de apă rece şi fiolaj: diazepam şi fenobarbital. Sunaţi la ambulanţă. Şi-a luat medicaţia astăzi? - Nu domnu doctor. A ieşit vineri din spital. Aseară a fumat şi a băut - îmi spune mama lui. - Mergi afară şi cheamă doi băieţi de la ajutor social, că nu-l pot muta singur. Între timp, execut manevrele: depărtez arcadele dentare, prind limba, o fixez cu un dispozitiv special, fac fiolele şi îi trântesc o cană mare de apă în faţă. Într-un final, deschide ochii şi mă priveşte dezorientat. Îl iau, împreună cu ajutoarele, de cap şi de picioare şi-l aşez pe canapeaua din sala de tratamente. - Te rog să stai cuminte. Îndată îşi fac efectul medicamentele şi vei fi bine. Mergem din nou la spital că nu te pot lăsa aşa. Ăsta dă din cap şi închide ochii. Îl las liniştit. Mă duc în birou. Îmi torn o cola şi îmi aprind o ţigară. După zece minute aud zgomote. Intru în sala de tratamente şi-l văd pe pacient în picioare. - Unde mergi, băh? - Eu nu mai stau aici, mă duc să fumez. Ce dracu credeţi voi că faceţi cu mine? Eu sunt tare ca ursul, fac karate - îmi spune el. - Atunci, băi Bruce Lee, eu nu te pot împiedica. Fă ce vrei, dar îţi promit că te întorci îndată. - Nu cred. Şi pleacă turbatul ăsta din cabinet. Ies după el. În faţa dispensarului îşi aprinde o ţigară şi începe să o ia la fugă. Imaginea era minunată, parcă era o locomotivă în mers. Intru în cabinet. Mă aşez la birou şi aştept. În zece minute îmi este adus înapoi. Pe braţe, de aceeaşi doi băieţi de la ajutor social. - A ajuns până la primărie, domn doctor. Acolo a căzut. - Puneţi-l pe pat - spun eu. Îi execut o cană de apă în faţă. Ăsta deschide ochii şi mă priveşte buimac. În cinci minute şi-a mai revenit. Mă duc lângă el şi-l întreb: - Ninja, vrei o ţigară? - Nu nu. Mi-a ajuns. Stau liniştit. Şi chiar aşa a stat până la sosirea ambulanţei. Încă un caz complex rezolvat de medicul de la dispensarul medical comunal (adică DMC). Vorba cântecului: sunt medic la demeceu şi-am o viaţă de weceu. Vindecătorul este medic si scriitor din Suceava. Citiți și alte opinii de același autor:
- Vindecătorul, moaşă comunală
- Copilul, mortul şi Vindecătorul
- Gladiatorul comunal
- Eşti băsist, băh!!!
Detalii despre proiectul VOCILE DREPTEI:
- VOCILE DREPTEI: Un nou pol de opinii şi dezbateri pe evz.ro
În fiecare zi veţi avea ocazia să vă întâlniţi, pe evz.ro, cu autori cunoscuţi care vor explica, promova şi dezbate un set de idei care poate să stea la baza unei noi viziuni pentru viitorul României. Opiniile pe care le veţi regăsi şi comenta în rubrica „VOCILE DREPTEI”, sunt menite să creeze publicului larg o imagine cât mai clară asupra prezentului, o înţelegere mai bună a trecutului şi o perspectivă pentru viitor. Urmăriţi aici TOATE editorialele şi dezbaterile din proiectul VOCILE DREPTEI!
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
