Sub acest titlu, cotidianele de sport din toată lumea aşază rubricile care nu se referă la fotbal sau, de la caz la caz, la rugby, la ciclism, la tenis, la nataţie şi la atletism.
Alte sporturi înseamnă însă uneori un public la fel de numeros şi de entuziast, pasiuni deopotrivă de mari, talente imense şi eforturi pe măsură. În România, până şi tenisul a devenit un alt sport. M-am întâlnit recent cu Ilie Năstase care mi-a povestit că o doamnă, care voia musai să dea de Ţiriac, l-a întrebat dacă a jucat şi el tenis. Vă imaginaţi ce i-a răspuns Ilie, cu ironia lui. Asta se întâmpla la Paris, cu două săptămâni înainte de Roland Garros, unde, e drept, tocmai în 1973, Ilie câştiga turneul pe zgură cel mai important din lume fără să piardă un set. Când Eurosportul francez preferă fotbalul japonez sau sporturile extreme (e adevărat, lăsând fotbalul pe seama altor canale) nu e de mirare că o mulţime de competiţii, adică de sporturi, trec sub o tăcere media asurzitoare.
Venind vorba de tenis, o nouă generaţie (19-20 de ani!) pare decisă să-i elimine pe bătrâni (25-25 de ani!). O nemţoaică se bate de la egal la egal cu sârboaicele şi cu rusoaicele mai bătrâne decât ea cu trei sau patru ani. Verdasco, Murray şi Del Porto pun probleme lui Nadal, Federer şi Djokovici. Ce decepţie, elveţianul! Care n-a mai ajuns într-o finală de anul trecut şi pe care tinerii îl bat de câte ori îl întâlnesc, fără nicio ruşine. Nu pot da vina pe mariajul lui, care e recent. Declinul a început cu mult înainte. Cred că mentalul, vorba lui Radu Cosaşu, nu braţul, e acela îl trădează. Am văzut cum a pierdut semifinala de la Roma cu Djokovic. După un prim set câştigat, a avut break şi 3-1 în următoarele două, cedându-i apoi sârbului câte patru ghemuri la rând de fiecare dată. La fete, au revenit rusoaicele. Zgura nu le place surorilor Williams. Fostă numărul unu, sârboaica Ivanovici a dispărut din peisaj. Tot mentalul a trădat-o.
La Sheffield, la cel mai important turneu de snooker, am avut tot o problemă de mental: alt mare campion socotit jucătorul cel mai talentat al tuturor timpurilor, Ronnie O’Sullivan, a fost eliminat aproape de la început, de un tânăr aproape necunoscut, ajuns, el, în semifinale. Tânărul Allen a jucat foarte bine contra lui Ronnie, însă se poate spune şi că nu Ronnie a pierdut, ci Allen a câştigat. Dar e între ei o diferenţă destul de mare pentru ca rezultatul să nu se explice. În semifinala cu Higgins (un jucător nu la fel de mare ca Ronnie, dar mult mai constant mentalmente), Allen a pierdut o manşă 1-7, ca să refacă apoi de la 4-13 la 13-15 şi să fie eliminat de o nenorocită de ratare la o bilă albastră pe care şi eu aş fi băgat-o în buzunar. Habar n-au aceia care plasează snookerul la alte sporturi cât de spectaculos şi de pasionant poate fi. Un sport pentru britanici. Dar, poate, în curând şi pentru alţii. Deţin informaţii cu privire la juniorii români de snooker şi la turneele lor. O să scriu altă dată despre ei. Ceva se mişcă. Visez să văd într-o bună zi snookerul scos de la rubrica alte sporturi şi mutat pe prima pagină a cotidienelor de specialitate. Cine are urechi de auzit, să audă!
Recomandările noastre
