Nichita Stănescu, 40 de ani de la dispariție. Tragica viață și tristul sfârșit al „poetului necuvintelor”

Nichita Stănescu, 40 de ani de la dispariție. Tragica viață și tristul sfârșit al „poetului necuvintelor”

Nichita Stănescu a devenit un simbol al poeziei românești. I s-a spus „poetul necuvintelor” și a fost considerat creatorul a ceea ce se numește „limba poezească”.

Prahovean după tată, rus după mamă

Nichita Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, la Ploiești.  Tatăl său, Nicolae Hristea Stănescu  era fiul unor negustori de aba și postav, iar mama lui, Tatiana, era fiica unui general rus, pe care Revoluția din Octombrie l-a forțat să fugă în România.

Nichita Stănescu a purtat prenumele Nichita de la bunicul matern și Hristea, de la tatăl lui. Nichita Stănescu a urmat gimnaziul și liceul în Ploiești, în perioada 1944-1952, și a absolvit Filologia la București în 1957. Anul 1957 este anul debutului oficial, deși a început să scrie din 1955.

Nichita Stănescu, multiplu premiat

Publică poezie, lucrează cu Zaharia Stancu. Anul 1960 marchează apariția volumului Sensul Iubirii, iar patru ani mai târziu, e premiat de Uniunea Scriitorilor pentru volumul O viziune a sentimentelor.

Necuvintele, volum din 1969, îi readuce Premiul Uniunii Scriitorilor, publicând și volumul Un pământ numit România.

Lucrează la Luceafărul și România literară, alături de șefii acestor publicații Adrian Păunescu și Nicolae Breban.

În 1970, publică un alt volum, în dulcele stil clasic. Anul 1972 marchează publicarea volumelor Belgradul în cinci prieteni, Măreția Frigului.

În 1975, obține Premiul Herder.

Sfârșitul tragic. Problemele cu alcoolul ale lui Nichita Stănescu

Nichita Stănescu a început să bea foarte mult. Consuma vodcă și prelungea discuțiile la un pahar până târziu în noapte. La întâlnirile, simpozioanele la care mergea, obișnuia să se întrețină cu prietenii, colegii, evident, consumând băuturi tari.

La 31 martie 1974, a mărturisit că și-a simțit moartea ca pe un mare tunel portocaliu. Supraviețuiește cutremurului din 4 martie 1977, dar rămâne cu o semiparalizie vindecată incomplet. A încercat să își salveze un prieten prins de un zid, dar acel prieten a murit strivit.

Nichita Stănescu a călătorit în țară dar și în Cehoslovacia, Iugoslavia de mai multe ori. În Vrancea, la începutul anilor 80, suferă o fractură și stă în casă șase luni.

E aniversat la 50 de ani în martie, dar continuă să bea, deși în iulie 1983, se recăsătorește pentru a treia oară. Cu prima soție trăise un an, în anii 50, cu a doua se căsătorise în 1962.

În 12 decembrie 1983, vine târziu de la Turnu Severin cu trenul. Obosit, ajunge acasă iar în seara următoare boala de care suferea se acutizează. Un prieten îl duce la Fundeni, cere să fie bine îngrijit fiindcă era poetul Nichita Stănescu. Medicii habar nu aveau cine era acesta ca nume, dar îl îngrijesc bine, însă nu mai pot face nimic pentru el.

Cu o noapte înainte, pe 12 decembrie, la București, murise Amza Pellea.