Campioana s-a întors acasă. „Acest trofeu este și al meu, și al României”
Editura Evenimentul si Capital

Campioana s-a întors acasă. „Acest trofeu este și al meu, și al României”

Autor: | | 4 Comentarii | 476 Vizualizari

Simona Halep a revenit, luni după-amiază, în România. În această seară, de la ora 20.00, fanii liderei WTA sunt așteptați la „Arena Națională”.

UPDATE: Simona Halep a vorbit despre succesul înregistrat la Roland Garros: „Mă bucur că sunteți aici alături de mine pentru a ne bucura de trofeu. Nu e el prea mare, dar e bine că există. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au pus câte o cărămidă la această performanță, familiei mele, dar și tuturor fanilor. Oriunde mă duc în lume am parte de o atmosferă foarte frumoasă. Cred că sunt jucătoarea care are parte de cei mai mulți suporteri la toate meciurile. Sunt bucuroasă că m-am întors cu bine acasă. Acest trofeu este și al meu, și al României. Aici am crescut, aici m-am antrenat și aici am ajuns campioană la Roland Garros. Darren mi-a spus înainte de meci că trebuie să merg și să câștig acest trofeu. Primele trei finale au fost tratate altfel. Domnul Țiriac mi-a spus de mult că sunt în stare să câștig un trofeu de Grand Slam. După meci am dormit doar trei ore. Azi dimineață abia am început să simt tot mai mult bucuria pentru realizarea acestui vis. Acum că vă văd și pe dumneavoastră aici bucuria e și mai mare.”

Simona Halep, proaspăt câștigătoare a turneului Roland Garros, s-a întos în țară, în această după-amiază. Tenismena din Constanța a fost primită de George Cosac, președintele FRT, la Salonul Oficial al Aeroportului Otopeni, acolo unde i s-a întins covorul roșu. Printre oficialități s-a mai numărat și Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului. De la ora 20.00, Simona va fi prezentă pe „Arena Națională”, acolo unde va prezenta fanilor primul trofeu de Mare Șlem pe care îl va așeza în vitrină.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate