În sala de judecată se află un televizor şi o cameră de luat vederi. Martorul sub acoperire, ascuns prin Tribunal, vorbeşte cu o voce de bidon. Îi identifică pe cei din boxă. Aceştia, scârbiţi, ţin capul întors în direcţia opusă camerei de luat vederi. Unul dintre inculpaţi (cetăţean turc şi olandez) are interpret. Este spectaculos.
"Presiune", un traficant cu aspect de boschetar, pe cale de a deveni martor sub acoperire, stă bine mersi în sala de judecată şi este nemulţumit. După ce jură pe Biblie "vocea" din televizor povesteşte.
S-a întâlnit cu cei doi cărăuşi undeva între Piaţa Romană şi Piaţa Victoriei, într-un internet-café. Au negociat: 36.000 de euro pentru 600 g de cocaină, adusă din Olanda, prin Belgia, cu un Renault cu număr de Franţa. Tocmeala a decurs repede. Un cărăuş reprezenta furnizorul, celălalt cumpărătorul. S-au mutat la un McDonald’s de pe str. Barbu Văcărescu unde au şi făcut tranzacţia. Aici au fost arestaţi. Punga cu cocaină pură, din Olanda, conţinea doar 573,55 g (concentraţie 29,99 +/- 2).
Şedinţa din sala de judecată, aflată la etajul doi, din clădirea Tribunalului Municipiului Bucureşti, a fost în continuare palpitantă. Am aflat că, în argou, cocaina este numită bec, "savarină sau cocs". În discuţii au mai apărut "Giovani", "Grecul" şi multe plicuri de ecstasy, denumite şi "maimuţe". Arestarea traficaţilor a avut loc în ziua de 12 iunie 2011.
Dacă al doilea martor sub acoperire, considerat esenţial, nu s-ar fi îmbolnăvit de gripă procesul s-ar fi şi judecat. 573,55 de grame conţinea punga cu cocaină pură adusă din Olanda