Nave rusești, interceptate și însoțite de Marina Regală britanică în Canalul Mânecii

Nave rusești, interceptate și însoțite de Marina Regală britanică în Canalul MâneciiNavele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn din Marea Britanie. Sursa foto: X/RoyalNavy

Ministerul Apărării din Regatul Unit a anunțat că navele de război și avioanele Marinei Regale au interceptat și au însoțit navele rusești care au tranzitat Canalul Mânecii, potrivit UK Defence Journal.

Operațiunea a durat două zile

Operațiunea, care a durat două zile, a fost derulată de aliații NATO. Navele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn, din Portsmouth, au fost trimise alături de un elicopter Wildcat al Escadrilei Aeriene Navale 815, pentru a însoți corveta rusă Boikiy și petrolierul MT General Skobelev.

Cele două ambarcațiuni rusești se îndreptau spre Marea Nordului, după ce reveniseră din Marea Mediterană, potrivit sursei menționate anterior.

Grupul, interceptat când a intrat în Canalul Mânecii

Nava Marinei Regale HMS Mersey a interceptat pentru prima dată grupul în momentul în care acesta a intrat în Canalul Mânecii, preluând misiunea de la aliații NATO care au monitorizat navele în Golful Biscaya, între Franța și Spania.

În zona Insulei Wight, din sudul Marii Britanii, navele de patrulare au acționat împreună cu un elicopter Wildcat, folosind senzorii de la bord pentru a monitoriza și raporta deplasările grupului rus. Vasul de patrulare HMS Severn a continuat monitorizarea celor două nave în Marea Nordului, după care a predat responsabilitatea unui aliat NATO.

Navele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn din Marea Britanie

Navele de patrulare HMS Mersey și HMS Severn din Marea Britanie. Sursa foto: X/RoyalNavy

„Cu această operațiune, marinarii noștri i-au transmis încă o dată un mesaj lui Putin – știm exact ce face marina sa. De fiecare dată când o navă rusă se apropie de Marea Britanie, marina este gata să o urmărească, să o descurajeze și să apere teritoriul maritim britanic”, a spus ministrul Forțelor Armate britanice, Al Carns.

Operațiune separată în largul Gibraltarului

Joi, într-o operațiune separată, nava de patrulare HMS Dagger a Marinei Regale britanice, din Escadra Gibraltar, a monitorizat petrolierul Grinch, care a fost ulterior abordat de marina Franței. Nava Grinch se numără printre sutele de vase incluse în „flota fantomă” a Rusiei, folosită pentru transportul petrolului supus sancțiunilor.

„Descurajarea, perturbarea și degradarea flotei fantomă ruse este o prioritate pentru acest guvern. Alături de aliații noștri, intensificăm răspunsul nostru la navele fantomă – pentru a bloca fondurile care alimentează invazia ilegală a Ucrainei de către Putin”, a spus secretarul apărării, John Healey.

2
2