Peste 260 de persoane au fost date dispărute după ce un feribot indonezian a naufragiat astăzi în largul insulei Sulawesi, anunţă AFP.
„Un feribot cu peste 250 de pasageri la bord, cu 17 membri ai echipajului şi căpitanul, s-a scufundat, şi au fost găsiţi patru supraviaţuitori. Echipaje de căutare şi de ajutorare au fost trimise în zonă”, a indicat un responsabil al securităţii marine indoneziene.
Agenţia de presă indoneziană Antara a anunţat că 18 persoane au fost salvate.
Nava făcea legătura între Pare Pare, din Sulawesi şi Samarinda, din provincia Kalimantan Est, din insula Borneo.
Naufragiile sunt frecvente în Indonezia, un imens arhipelag de peste 17.000 de insule. Listele de pasageri subestimează adesea numărul real de persoane îmbarcate, iar normele de securitate lasă uneori de dorit, mai arată AFP.