Cum îşi vor pierde românii casele din cauza sărăciei. Depopularizarea României. În favoarea cui?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Am să completez celebrul vers al lui Adrian Păunescu : „Ne-au scos morţii din morminte”, din nu mai puţin celebra poezie „Bocetul lui Ion cel fără de mormânt” cu: „Ne-au alungat din casele noastre”.

Vă asigur că nimic din cele două sintagme nu este deloc exagerat.

Sărăcia în care se scufundă din ce în ce mai tare majoritatea populaţiei României, din cauza proastei guvernări, poate avea efecte catastrofale pe termen scurt şi mediu. La cele pe termen lung, precum faptul că împrumuturile făcute astăzi doar ca să îndestulăm firme străine, vor fi plătite români care încă nu s-au născut, nu am să mă refer acum. Ci la ce ne paşte în iarna şi primăvara care vin. Riscăm, foarte mulţi dintre noi să rămânem, la propriu, pe drumuri.

În special cei care fac parte din categoriile vulnerabile vor fi primele victime. Pensionarii, care au muncit o viaţă întreagă şi au contribuit la fondul de pensii şi care acum nu mai au posibilitatea, cu foarte rare excepţii, a unui câştig în plus, fie că nu le mai permite sănătatea, fie că nu au unde, pentru că nu sunt locuri de muncă pentru oameni în putere, darăminte pentru pensionari, vor fi primele victime.

Sărăcia în care ne afundăm cu fiecare zi nu înseamnă doar ce vedem acum, pe loc. Adică trei felii de parizer cumpărate de la magazin, în loc de cinci, ca în primăvară. Nici renunţarea la o plecare în week-end. Astea sunt efecte imediate pe care deja le resinte nu numai pătura socială cu venituri mici, ci a început să-şi arate colţii şi să muşte semnificativ şi din nivelul de trai al celor cu venituri medii.

Cum îți arată câinele că te iubește? Șapte gesturi pe care le poți interpreta greșit

Greșeala pe care o fac la chiftele și burger chiar și bucătarii pricepuți

Dar pe termen imediat şi scurt, efectele vor fi dintre cele mai grave, dincolo de câteva felii de parizer mai puţine cumpărate, sau renunţarea la o excursie de două zile la sfârşit de săptămână.

Ne vom pierde casele. Vom rămâne pe drumuri sau, cel mult, cei mai norocoşi, chiriaşi la noi în ţară. Şi nu spun vorbe mari şi nici populisme, ci o realitate care este foarte aproape.

Schema este simplă şi are şi biecuvântarea Uniunii Europene.

Cresc grav notele de plată la utilităţi. Încă nu au venit acele facturi mărite la curent şi la gaze. Cu ce le vor plăti, mai ales cei care nu mai au posibilitatea, din motive obiective, să mai câştige un ban în plus pentru a le achita? Desigur, nu le vor plăti, pentru că nu au de unde. Şi atunci? Atunci li se va pune sechestru.

Care este bunul care poate fi cel mai uşor sechestrat, pentru că nici nu îşi pierde valoarea în timp, aşa cum este cazul unei maşini, nici nu poate fi dosit, pentru că nu poate fi mutat din loc? Casa! Aşa că toţi creditorii, indiferent cum s-or numi ei, vor căuta să pună sechestru pe casele oamenilor aflaţi în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile. Celor care şi-au achitat deja casele sau le-au primit moştenire, adică nu mai au de achitat nimic pe ele, li se adaugă o mare masă de români care şi-au cumpărat casele cu credite de la bănci.

Credite pe care nu le vor mai putea achita. Vor încerca refinanţarea creditelor, reeşalonarea plăţilor şi alte învârteli financiar-bancare care, de fapt, nu-i vor face decât să se afunde şi mai tare în datorii. Şi atunci, banca va pune sechestru pe casele cu care s-a garantat împrumutul. După care are două posibilităţi.

O scoate direct la licitaţie, sau o dă statului, contra unor titluri care nu se devalorizează. Banca nu este agenţie imobiliară şi va căuta să scape cât mai repede de bunul sechestrat, ca să-şi capete banii pe el şi dobânda aferentă, care de multe ori seamănă cu o camătă. La rândul lui, ANAF va face acelaşi lucru. Impozitele pe proprietăţi cresc ameţitor, astfel încât mulţi proprietari nu vor mai avea cum să le achite.

Atunci, vor merge la bănci, pentru a prelungi agonia, care le va aplica mecanismul descris mai sus. Sau, dacă banca nu aprobă împrumutul, şi asta se va întâmpla din ce în ce mai des, pentru că tot mai puţine persoane vor fi eligibile pentru acordarea unui împrumut, va scoate direct casa la licitaţie. Îşi va lua banii care i se cuvin, iar restul îi va da proprietarului.

Doar că acest „rest” nu-i va permite să-şi cumpere o altă locuinţă, penru că sunt puţini. Ci doar îi vor prelungi agonia cu o chirie, agonie care se va afârşi tot cu un rămas pe drumuri, pentru că dacă o familie de proprietari nu şi-a putut plăti hangaralele casei lor şi au pierdut-o, de unde să aibă bani să plătească chirie, plus hangaralele casei închiriate.

Desigur că se naşte o întrebare. Dacă toată lumea sărăceşte, cine va cumpăra casele scoase la licitaţie? Şi aici există o schemă care deja a început să fie aplicată, pentru că nu chiar toată lumea sărăceşte în România. Mai sunt şi unii care se îmbogăţesc din nenorocirea celor mulţi. Avem informaţii că haite de hiene, formate din executori judecătoreşti, samsari imobiliari şi, din păcate, unii judecători, s-au organizat deja pentru a ciordi proprietăţile românilor.

Vrobeam despre o schemă. Este foarte simplă. Un judecător admite executarea silită. Un executor judecătoresc, organizează o licitaţie. Licitaţie care este anunţată mai pe şest, aşa, să nu afle toată lumea de ea. La prima sesiune nu se prezintă nimeni. Aşa încât executorul judecătoresc este nevoit să scadă preţul şi să organizeze o a doua licitaţie, cu preţul mai mic. Din nou, nu se prezintă nimeni. Se scade din nou preţul. Nu este nimic teoretic în ceea ce vă spun acum.

Au existat deja cazuri în care preţul unei locuinţe a scăzut, la a nu ştiu câta licitaţie amânată unde, în sfârşit s-a prezentat cineva, adică rechinul imobiliar în cârdăşie cu executorul judecătoresc, care s-au vândut cu preţuri şi cu 70 la sută mai mici decât preţul real de la care s-a pornit prima licitaţie la care nu a venit nimeni. Şi astfel, casele sunt cumpărate pe preţuri de nimic, mult mai mici chiar decât însemnau datoriile celui care a pierdut-o.

Iar aceste hiene, aceşti samsari imobiliari, ce vor face cu locuinţele din care au fost alungaţi proprietarii? Le vor închiria, sau le vor vinde. Cui? Unora care vor avea bani să le cumpere. În niciun caz români, care, dacă ar fi avut bani, şi le-ar fi păstrat. Şi astfel, în locul românilor, vor veni să locuiască în fostele lor proprietăţi, străinii.

O statistică ţinută la fereală arată că, pentru prima oară după aproape un secol, în România trăiesc mai puţin de 15 milioane de oameni. Restul au luat calea pribegiei, ca să poată pune o bucată de pâine pe masa copiilor. Au urmat îndemnul lui Băsescu şi, mai nou, al jandarmeriţei aceleia nesimţite care a afirmat la protestul ciobanilor: „Dacă nu vă convine, plecaţi din ţară”. Depopularea României este o realitate şi un fapt grav, cu consecinţe crunte pe termen foarte lung.

Să mă întorc acum la versul cu care am început acest material: „Ne-au scos morţii din morminte”! A început să se întâmple. Legea spune că dacă nu se mai plăteşte o perioadă de timp impozitul pe locul de veci, proprietarul îl pierde.

Oasele celor din familie sunt scoase şi locul este vândut alcuiva, care îşi îngroapă acolo morţii lui. Dacă fostul proprietar este pe fază, îşi poate recupera oasele strămoşilor. Dacă nu, ele vor fi depuse într-un osuar, la grămadă. De unde le-or recupera cum or putea, dacă mai pot.

Nu vreau să-mi închipui o scenă în care un om care a muncit o viaţă, trece încet pe sub geamurile fostei sale locuinţe pe care a pierdut-o jefuită de samsarii care au profitat de sărăcia de care nu el este vinovat, ci habarniştii care au dus România în gard, se uită cu tristeţe la ele şi merge mai departe, căutând un culcuş pentru noapte. Pe vreo stradă, în vreun parc sau la marginea vreunui drum. Iar sub cap, în loc de pernă, îşi pune trăistuţa cu oasele străbunicilor, bunicilor şi părinţilor, alungaţi şi ei din morminte, pentru că nu a mai avut cu ce plăti impozitul pe locul de veci.

De aceea, pentru ca să nu vedem asemenea imagini, statul trebuie să intervină urgent. Cu o lege, cu un alt act normativ, habar nu am cum să-l numesc, în care să se stipuleze clar că oamenii de bună credinţă, care nu-şi pot achita datoriile din motive obiective, să nu poată fi alungaţi din casele lor, iar plata datoriilor să se reeşaloneze, sau să se găsească alte metode de a fi achitate.

Pentru că altfel, cei mai norocoşi vom fi chiriaşi în propria noastră ţară, iar restul, pe drumuri.