NATO a trimis întăriri în Kosovo, în preajma alegerilor generale din Serbia
- Simona Mătieș
- 26 aprilie 2012, 11:42
Primele întăriri ale NATO au fost desfăşurate, azi, în Kosovo, pentru a evita deteriorarea situaţiei între comunităţile sârbă şi albaneză, înaintea alegerilor generale care vor avea loc în Serbia la 6 mai.
Un avion cu 250 de militari germani la bord a aterizat pe un aeroport militar situat la 15 kilometri sud-vest de Priştina, unde sunt aşteptate în următoarele zile şi alte trupe străine, a anunţat un purtător de cuvânt al Forţei NATO în Kosovo (KFOR), Marc Stummler.
Acţiunea se va încheia luni, 30 aprilie, când aproximativ 550 de militari germani şi 150 de militari austrieci vor fi prezenţi pe liniile ce separă cele două comunităţi, a precizat acelaşi purtător de cuvânt. Aceste întăriri au fost solicitate de comandantul KFOR, generalul german Erhard Drews.
Forţa internaţională a anunţat, săptămâna trecută, întărirea măsurilor de securitate în nordul teritoriului, pentru a se evita deteriorarea situaţiei în regiune.
Majoritari în nordul Kosovo, sârbii ca şi autorităţile de la Belgrad nu recunosc independenţa Kosovo din 2008.
Guvernul de la Priştina consideră ”inacceptabilă” organizarea de alegeri sârbe în Kosovo şi a ameninţat că va recurge la ”orice forţă legală”, pentru a împiedica desfăşurarea scrutinului în regiune.
De la proclamarea independenţei Kosovo, Belgradul păstrează o administraţie paralelă în regiunile cu populaţie majoritar sârbă, în special în nordul provinciei, la frontiera cu Serbia, finanţând consilii municipale, şcoli şi spitale.