Năstase, preşedintele de luni seară al Camerei Deputaţilor
- Adam Popescu
- 29 noiembrie 2010, 19:47
Adrian Năstase a fost desemnat de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor să conducă şedinţele de plen care au ca obiect citirea interpelărilor făcute de deputaţi la adresa guvernului.
Conducerea Camerei l-a desemnat astăzi pe Adrian Năstase să conducă şedinţele plenului dedicate interpelărilor la adresa guvernului. În programul Camerei, aceste şedinţe sunt programate în ziua de luni începând cu ora 18. Adrian Năstase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi a reclamat în mai multe rânduri faptul că Roberta Anastase desemnează ca înlocuitor la conducerea şedinţelor de plen doar pe reprezentantul PDL Ioan Oltean.
Ironia lui Anastase
Pe 24 noiembrie, după o încercare eşuată a opoziţiei de a convoca un Birou Permanent, Roberta Anastase l-a ironizat pe vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Adrian Năstase, susţinând că, de vreme ce acesta are 'o dorinţă extraordinară de a conduce ceva', preşedintele Camerei i-ar putea îndeplini dorinţa.
"Dacă domnul Adrian Năstase doreşte să conducă ceva, o să am grijă să îl desemnez să conducă mai des şedinţele de declaraţii politice şi cele de răspunsuri la întrebări şi interpelări. Văd că are, aşa, o dorinţă extraordinară de a conduce ceva şi o să mă ocup să rezolv această problemă", a declarat, la acea dată, Roberta Anastase. Biroul Permanet al puterii şi cel al opoziţiei
Decizia a fost luată azi la Biroul Permanent al Camerei la care au participat doar reprezentanţii puterii. La aceeaşi şedinţă liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea disciplinară a social-democratului Adrian Năstase, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi interzicerea participării acestuia la lucrările forului legislativ pe o perioadă de 15 zile, pe motiv că ar fi convocat altă şedinţă a Biroului Permanent. Este vorba despre şedinţa Biroului Permanent convocată la sfârşitul săptămânii trecute de reprezentanţii opozţiei şi care s-a desfăşurat în absenţa celor de la putere.