Năstase preia frâiele moţiunii de cenzură

Năstase preia frâiele moţiunii de cenzură

Liderul PSD negociază în forţă cu minorităţile: pun umărul la dărâmarea guvernului sau nu mai au garantate mandatele la următoarele alegeri.

Cu doar câteva promisiuni punctuale ale unor parlamentari ai puterii pe picior de plecare, PSD şi PNL îi presează pe cei 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale să întoarcă armele şi să îl debarce pe Emil Boc. Negocierile au fost preluate de liderul PSD Adrian Năstase care, potrivit unor surse parlamentare, le-a promis social-democraţilor şi liberalilor că va aranja votul minorităţilor la moţiunea de cenzură, pe principiul totul sau nimic.

Mai exact, "garanţia" de forţă a lui Năstase este că, dacă nu votează moţiunea de cenzură, îşi vor pierde locurile din parlament. "Îi dăm afară din Constituţie", a sintetizat tonul negocierilor un parlamentar al opoziţiei, optimist în privinţa revizuirii, în condiţiile în care acum cele 18 mandate ale minorităţilor sunt garantate prin Legea fundamentală.

"Nu este posibil ca un guvern să depindă în parlament de 18 oameni care n-au în spate nici măcar 1.000 de voturi. Situaţia asta trebuie să se schimbe, iar Adrian Năstase a garantat că se va ocupa el de această problemă", a comentat un parlamentar al PNL. Pambuccian: De 14 ani aud lucrurile astea

"Lucrurile se întâmplă în mod firesc şi normal. Întotdeauna opoziţia a avut acest punct de vedere. Eu aud lucrurile astea de 14 ani, fie că a fost vorba de PDL, PSD sau PRM", a fost reacţia lui Varujan Pambuccian, liderul deputaţilor minorităţilor altele decât cea maghiară.

El a adăugat că nu se pune problema ca parlamentarii pe care-i reprezintă să defecteze la votul moţiunii. "Noi ne-am ţinut mereu de cuvântul dat", a adăugat Pambuccian. El a precizat că, deocamdată, a primit mesajele opoziţiei prin intermediul jurnaliştilor, aşteptând încă întâlnirea promisă de PSD. "Trebui să ne întâlnim, dar deocamdată Victor Ponta este plecat din ţară", a spus Pambuccian.

Cât priveşte "oferta" lui Năstase, el a precizat că până acum nu i-a făcut-o. "Vorbesc foarte des cu Adrian Năstase. E unul din oamenii pe care-i respect foarte mult, dar n-am vorbit despre chestiunea moţiunii de cenzură", a spus Pambuccian, care în ultimele zile a avut câteva întâlniri cu liderul PSD pe holurile parlamentului.

Marko: Ar fi absurd să se lase convinşi de PSD acum Chiar dacă mizează pe voturile deputaţilor minorităţilor pentru rămânerea guvernului Boc la Palatul Victoria, faptul că aceştia nu acţionează întotdeauna unitar este considerat o vulnerabilitate a puterii.

"Eu cred că coaliţia va susţine guvernul în continuare. Ar fi lipsit de logică şi pentru ei. Am trecut împreună prin partea cea mai grea, acum urmează partea de relansare economică. Ar fi absurd să cedeze tocmai acum. Alături de noi au avut un parteneriat foarte corect. Ar fi absurd să se lase convinşi de PSD acum. Ei nu sunt neapărat mai vulnerabili, dar nu acţionează întotdeauna ca un grup unitar, nu urmează întotdeauna o decizie unitară", a declarat, pentru EVZ, liderul UDMR Marko Bela. De altfel, în coaliţie s-a găsit pentru moment o soluţie: parlamentarii puterii să stea în sală la moţiune, dar să nu voteze.

18 mandate de deputat au garantate acum minorităţile care nu întrunesc numărul necesar de voturi la alegeri

"Ar fi absurd să se lase convinşi de PSD acum. Alături de noi au avut un parteneriat foarte corect." MARKO BELA, preşedinte UDMR

Ne puteți urmări și pe Google News