Naomi Campbell se bate cu ciocolata Cadbury

Naomi Campbell se bate cu ciocolata Cadbury

Fostul model este deranjat de compania britanică Cadbury, producătoare de dulciuri, care o compară cu ciocolată Dairy Milk Bliss.

Naomi Campbell intenţionează să dea în judecată compania, deoarece susţine că reclama este “rasistă". Conform publicaţiei britanice, Daily Mail, modelul s-a declarat jignit atunci când şi-a văzut, pe afişe şi în ziare, numele alături ciocolata Dairy Milk Bliss cu sloganul "Uitaţi de Naomi, există o nouă divă în oraş". "Sunt şocată. Este deranjant să fii descrisă drept o ciocolată, şi nu doar pentru mine, ci pentru toate persoanele de culoare. Nu găsesc niciun fel de umor în această reclamă. Este o insultă la adresa mea şi mă simt rănită", a declarat Naomi.

Şi mama top-modelului este supărată pe această reclamă. Doamna Campbel a declarat: "Aceşti oameni chiar se gândesc că pot să insulte persoanele de culoare şi noi să acceptăm? Suntem în secolul 21, nu în anii’50. Ruşine, Cadbury!", a adăugat mama lui Naomi.

Reprezentanţii Cadbury au afirmat că afişul publicitar a fost înlăturat şi că nu intenţionează să repete acţiunea.

Ne puteți urmări și pe Google News