NANE: Curgere

NANE: Curgere

„Singurul tiran pe care îl accept în lume este vocea încă timidă din interiorul meu“, spunea Mahatma Gandhi.

„Tiranul“ din sufletul meu mă obligă să continui să scriu, să dezvălui celor interesaţi rezultatul studiilor sau gândurile mele, sperând că ele vor aduce foloase semenilor chiar în momentul în care au nevoie de acele rânduri. Pentru că ştiu că forţele Universului vor face ca mesajul meu să ajungă la cei care sunt pregătiţi să-l primească. Sunt aici ca să îţi sugerez să-ti pui întrebări despre direcţia în care îţi duci viaţa.

Sunt aici pentru a te încuraja să fii cel mai frumos om care poti fi şi să te bucuri de fiecare pas al călătoriei tale pe Pământ. Să te bucuri de trup, de emoţii, de polaritatea în care existăm, învăţând că totul e doar un joc pe care să-l jucăm frumos împreună. Dacă te-ai putea vedea aşa cum te văd eu! Eu pot vedea splendida forţă care există în fiecare dintre noi! Pot vedea potenţialul şi talentul care îţi sunt la îndemână atunci când alungi din viaţa ta frica, dubiile şi lipsa de încredere.

Lumina este ingredientul fiecărui suflet, e însăşi forţa ta vitală, un microcosmos al esenţei pure de lumină şi iubire a sursei a tot ce înseamnă viaţa în cosmos. Frumuseţea forţei tale, atunci când e folosită într-un mod pozitiv, poate schimba lumea! Când trăieşti senzaţia de pace pe care ţi-o dă vocea conştiinţei, eşti bun cu toţi ceilalţi.

Întreaga viaţă e sacră, toţi oamenii doresc şi au dreptul la o viaţă liberă şi demnă, la pace şi binecuvântare, la justiţie socială, la împlinire sufletească, generozitate, iubire şi bunătate. Gândind luminos şi învăţând să dăruim mai mult, vom începe să vedem Frumuseţea şi acolo unde nu am zărit-o niciodată înainte.

Ne puteți urmări și pe Google News