Nancy Pelosi: Donald Trump va ţine discursul său despre starea Naţiunii pe 5 februarie în faţa membrilor Congresului

Nancy Pelosi: Donald Trump va ţine discursul său despre starea Naţiunii pe 5 februarie  în faţa membrilor Congresului

Preşedintele american a fost practic amânat de Nancy Pelosi din pricina ’’shutdown’’ cu o săptămână. Aşadar, este oficial, Trump se va putea adresa Congresului. El va pronunţa discursul său despre starea Naţiunii pe 5 februarie în faţa membrilor Congresului, la Washington, a anunţat preşedintele democrat al Camerei reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Această dată a fost mutual acceptată după o convorbire între cei doi responsabili politici, a precizat într-o scrisoare Nancy Pelosi, invitându-l oficial pe preşedinte la Congres. Ţinerea discursului despre starea Naţiunii, când preşedinţii americani expun în fiecare an programul şi viziunea lor privind viitorul ţării, a dus la un conflict între magnatul american şi opozanta sa politică. Donald Trump a fost forţat să amâne acest discurs, prevăzut pe 29 ianuarie, din pricina shutdown (oprirea parţială a administraţiei federale, care s-a terminat vineri după o lună de paralizie, care afectează 800.000 de funcţionari şi mai mult de 1 milion de subcontractori).

Trump iese slăbit din înfruntare

Nancy Pelosi a cerut preşedintelui să amâne intervenţia sa sub pretextul că va fi foarte dificil să se asigure securitatea la Congres din pricina shutdown-ului. Donald Trump a ieşit slăbit din această bătălie, pe care el a provocat-o, după ce a renunţat temporar să finanţeze zidul pe care l-a cerut la graniţa cu Mexicul, provocând shutdown-ul, cel mai lung din istoria Statelor Unite.

El a acceptat să redeschidă administraţia până când o comisie parlamentară va trebui să găsească un acord privind măsurile de control a imigraţiei clandestine, titrează 20minutes. Totodată el a ameninţat cu o nouă paralizie bugetară începând cu 15 februarie, dacă nu va fi găsit niciun consens în privinţa proiectului său cu zidul frontalier. El a mai ameninţat şi cu o posibilă declarare a ’’stării de necesitate’’, o măsură care-i va permite să activeze puteri extraordinare astfel încât să poată evita Congresul.