Nadal, debut cu dreptul la Monte Carlo

Nadal, debut cu dreptul la Monte Carlo

Spaniolul Rafael Nadal, liderul ierarhiei tenisului mondial, a început în forţă campania pentru cel de-al şaptelea succes consecutiv la turneul de la Monte Carlo, s-a calificat în optimile de finală ale competiţiei, după o victorie în două seturi în faţa finlandezului Jarkko Nieminen.

Nadal, care nu a mai pierdut un meci la primul turneu important pe zgură al sezonului din 2003, l-a trimis repede acasă pe Nieminen, după doar 69 de minute, cu scorul de 6-2, 6-2. "A fost o victorie foarte importantă pentru mine şi cred că am jucat mai bine decât mă aşteptam. Am servit puternic, iar forehand-ul meu a fost foarte bun azi, însă trebuie să joc puţin mai agresiv cu reverul", a spus Nadal, adăugând: "De asemenea, m-am mişcat bine în teren şi am făcut mai puţine greşeli decât de obicei". Nadal va juca împotriva lui Richard Gasquet pentru un loc în sferturile de finală.

În optimile de finală s-a calificat şi al treilea favorit al turneului, britanicul Andy Murray, care a pus şi el capăt unei serii de eşecuri în circuitul ATP. Ultima victorie a lui Murray data din 30 ianuarie. Britanicul a trecut de cehul Radek Stepanek cu scorul de 6-1, 6-4. Într-un alt meci, David Ferrer (cap de serie numărul patru) l-a învins pe compatriotul său spaniol David Ferrer cu scorul de 6-2, 6-0, în timp ce într-un alt duel 100% iberic, Fernando Verdasco a fost depăşit surprinzător de Tommy Robredo, scor 6-4, 6-3.

Pe tabloul principal este prezent şi eleveţianul Roger Federer, cap de serie numărul doi, care va juca şi el pentru un loc în primii opt jucători împotriva croatului Marin Cilic. În primul tur, Federer a trecut de neamţul Philipp Kohlschreiber, scor 6-2, 6-1.

Ne puteți urmări și pe Google News