O companie petrolieră a prezentat o altă alternativă la Nabucco

O companie petrolieră a prezentat o altă alternativă la Nabucco

Compania petrolieră British Petroleum (BP) intenţionează să dezvolte un proiect privind construirea unui gazoduct care să se întindă pe o distanţă de 1.300 km, prin trei ţări, printre care şi România, pentru a transporta gaz din Azerbaidjan spre Europa, informează Financial Times, preluat de Agerpres.

Proiectul se înscrie într-o cursă strânsă pentru construirea unei rute de aprovizionare din bazinul Mării Caspice şi a reduce dependenţa Europei de gazul rusesc.

Până acum, trei proiecte au fost luate în considerare, fiecare dintre acestea modificând tabloul strategic al energiei europene prin construirea unui ''coridor sudic'', din câmpul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan, în prezent exploatat de şapte companii, printre care şi BP. Propunerile existente sunt ruta Nabucco, favorizată de Comisia Europeană, conducta Trans-Adriatică şi proiectul IGI Poseidon.

Noul plan al BP, cunoscut sub numele de ''South-East Europe Pipeline'', a apărut înainte de un termen limită crucial: sâmbătă, 1 octombrie, Nabucco şi cei doi competitori ai săi îşi vor prezenta ofertele de tarife consorţiului Shah Deniz, care include şi BP. Consorţiul, din care face parte şi Socar, compania energetică de stat din Azerbaidjan, va decide care conductă va fi favorizată până la sfârşitul acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News