Mutu: "Cel mai mare regret al meu este că nu am câştigat niciun trofeu"
- Sorin Breazu
- 7 octombrie 2011, 14:33
Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei "Gazzetta dello Sport", că îşi doreşte să evite retrogradarea din Serie A cu Cesena, dar şi că regretă că nu a cucerit niciun titlu în carieră.
Mutu (32 de ani) este convocat la echipa naţională pentru meciul de diseară, de la Bucureşti, cu Belarus, din preliminariile Euro 2012. "Briliantul" este la trei goluri distanţă de recordul lui Gică Hagi de 35 de reuşite în tricoul echipei naţionale.
"Cel mai mare regret al carierei mele este că nu am câştigat încă niciun trofeu. Voi face totul pentru a putea salva Cesena de la retrogradare, iar dacă voi reuşi asta, performanţa ar fi primul meu trofeu'", a declarat Adrian Mutu. Cesena e codaşa din Serie A, cu un singur punct acumulat în primele cinci etape.
Mutu a vorbit şi despre perioada petrecută la Fiorentina - una dintre cele mai bune din cariera sa. "O parte din inima mea a rămas violet, dar datoria mea este să marchez goluri şi să câştig alături de echipă cele trei puncte. Prandelli, Gilardino... mă leagă amintiri frumoase. Am fost puternic, m-am simţit important având un rol decisiv în echipă. Am o singură mare durere în suflet: semifinala de Cupă UEFA pierdută la penalty-uri împotriva celor de la Glasgow Rangers din 2008", a mai spus Mutu pentru publicaţia italiană.