Singurele fiinţe care muncesc "cu spinarea" în Vama Veche dau piept cu o faună bizară: "ciudaţi, aurolaci, rockeri, pletoşi. Ştiţi voi... Plaja asta e o nebunie".
Un şantier în inima Vămii e o ofensă pentru boema care şi-ar dori numai barăci de paie. Însă boema stă tolănită pe nisip sau se răcoreşte în mare, în timp ce, pe şantier, peste 20 de muncitori asudă din greu cărând ciment. Pentru ei, Vama Veche e un fel de vacă roz în mijlocul pieţei publice. „Ce să vă zic despre Vamă? Aici vezi numai ciudaţi, aurolaci, rockeri, pletoşi. Ştiţi şi voi...“, ne înşiră puţin plictisit, cât să tragă un fum de ţigară, Marius din Ploieşti, şeful de şantier.
De sus, dintre schele, trag cu urechea patru muncitori tineri, care se codesc dacă să coboare sau nu şi se înghiontesc unul pe altul. Au ajuns luni la muncă, după weekendul de pauză, căpătat la două săptămâni. Cei din tura asta vin din Ploieşti şi Slobozia, ceilalţi s-au întors pe la casele lor din Moldova.
Dorm pe plajă sau pe şantier, vizavi de Expirat, că nu prea au pe unde. În spatele viitoarei pensiuni de lux, printre bălării, au strictul necesar: un WC care îi îmbie cu mesajul „Enjoy“, un aragaz cu două ochiuri şi o femeie care îl foloseşte. Reguli de aur pe şantier Tuturor muncitorilor săi, şeful le face o instrucţie sănătoasă, care înăbuşă din faşă toate pornirile de şantierist. Regula de căpătâi: ne uităm, glumim, dar nu fluierăm. Şi de văzut au ce vedea, că doar inhibiţiile se leapădă la intrarea în Vamă. Băieţii şi le-au păstrat. „Nu prea comunică ei, le e ruşine. Dar dacă vă vedea pe stradă, striga după voi“, strecoară un compliment şeful de şantier. Apoi trece la lucruri serioase. „Ce-i drept, asta cu fluieratul le-am interzis-o. Să se uite, da’ să nu strige, să nu fluiere, le-am spus-o de la început. Rămân cu uitatul. Dacă vrea mai mult, la şase jumate se încheie programul, să- nătate, faci ce vrei, de la gard încolo“, ne asigură Marius, care vine de cinci ani pe aici, însă acum e pentru prima dată la muncă.
Băieţii înţeleg şi nu prea asta cu fluieratul interzis, dar o transformă în cântece fredonate la etajul unde muncesc. Să-şi păstreze antrenamentul. Şeful însă e destul de sigur pe conduita băieţilor. „Şi când plec, stau puţin, mă duc după materiale şi mă întorc repede. Dar nici atunci nu fluieră. I-am instruit bine“, se mândreşte Marius. Interdicţia are la bază un raţionament cât se poate de solid şi bine elaborat. „Ca să nu avem probleme cu jandarmii, cu astea... Rockerii e diferiţi…“.
O altă regulă impusă e programul. „Seara e a lor, face ce vor, n-au decât să se culce la cinci dimineaţ a, dar mie la opt să-mi fie în picioare, la program“, face orarul şeful de şantier. În rest, muncitorii mai pot fugi la o baie în mare, un pic de plajă. Înţelege şi el că, „zi de zi, zi de zi, vine şi plictiseala“. „Poate sunt mai melancolic“ Marius de la Ploieşti nu e vreun manelist. Nu prea înghite nici muzica rock, dar are personalitate. „Poate nu ascult muzică deloc. Poate sunt mai melancolic“, spune omul, iar în spate, femeia lui prăjeşte cartofi pentru el şi pentru un turc mustăcios, care pare un fel de şef pe acolo. Pe şantier, băieţii mai trag cu ochiul la mare, mai trag din ţigară, mai fac o cruce când văd toţi pletoşii şi mulţumesc Domnului că ei sunt „normali“ şi mai dau şi interviuri pe deasupra. N-au a se plânge de nimic în mod special. Doar că nu prea sunt obişnuiţi cu vamaioţii. „Nu-mi place muzica lor. Dar n-am ce face, m-am obişnuit. Nu ne certăm, că n-avem de ce. Fiecare cu muzica lui, nu?“, spune Răzvan din Ploieşti, care în această săptămână îşi încheie socotelile cu Vama Veche. Nu şi Marius, şeful lor: „Stau până predăm cheile. Vă daţi seama, nu vreau să mă prindă iarna aici, pe şantier“. Şantier care, dacă ar fi după vamaioţi, ar trebui să se facă praf şi pulbere la prima furtună, la fel ca şi alte construcţii contestate din zonă, întorcând Vama cât mai aproape de „reţeta“ ei originală, cu scânduri şi stuf.
Recomandările noastre
