Rusia a acuzat astăzi Kievul de "politică neprietenoasă", pretinzând că Ucraina a făcut toate eforturile pentru a complica operaţiunile flotei ruse la Marea Neagră, informează AFP.
"În ultimul timp, autorităţile ucrainene au practicat o politică opusă Rusiei, pe care nu o puteam califica decât ca neprietenoasă", a anunţat, într-un comunicat, Ministerul de Externe Rus.
Reacţia Moscovei vine la numai două zile după ce Ucraina a aflat că drumul aderării la Uniunea Europeană ar putea începe abia în 2009.
În luna august, Ucraina şi-a exprimat dezacordul faţă de intervenţia rusă în Georgia. Mai mult, Rusia a acuzat statul ucrainean că încurajează intervenţia georgiană din Osetia de Sud prin furnizarea de armament trupelor de la Tbilisi.
În ceea ce priveşte situaţia de la Marea Neagră, Rusia şi Ucraina au încheiat, în 1997, un acord întins pe o durata de 20 de ani. Potrivit acestuia, flota rusă are dreptul de a staţiona în portul ucrainean Sevastopol, din Peninsul Crimeea.
Citiţi şi: