În luna mai 2008, la Montréal, s-a stins din viaţă, una dintre cele mai apreciate şi cunoscute personalităţi din cadrul comunităţii române din Québec. Monica Mateescu -Matte, născută Bünger Berzeanu în anul 1924 la Bucureşti, rămâne în amintirea multora o femeie “darnică” şi ”recunoscătoare”. Militantă a drepturilor civile şi membră a ”generatiei de aur” de refugiaţi politici români, Monica Matte a contribuit la dezvoltarea societăţii de adopţie, fără a uita comunitatea românească.

La aproape 60 de ani de la plecarea din Romania, venerabila doamnă păstra intact în memorie etapele imigraţiei, oamenii care i-au întins o mână de ajutor şi vorbele acestora.

Rândurile ce urmează redau un moment istoric şi familial pe care Monica Matte mi l-a împărtăşit în urmă cu un an, în apartamentul său din Montréal.

Dinastia Bünger – Berzeanu

Monica Matte este fiica Lucretziei  Berzeanu şi a lui Alfred-Dimitrie Bünger, fiul antreprenorului Carol Bünger. Carol a venit la Bucureşti la iniţiativa regelui Carol I, dornic de a dezvolta noi industrii. ”Regele a fost un om extraordinar care de îndată ce a ajuns în România şi-a suflecat mânecile şi s-a apucat de treaba”.

Bunicul Monicăi Matte deţinea un magazin de aparatură ortopedică la doi paşi de Palatul Regal, pe Calea Victoriei. Pe perioada războiului, magazinul s-a închis, ca după aceea să fie preluat de tatăl Monicai Matte.

Afacerea extrem de înfloritoare, avea ecou în toată regiunea Balcanilor. Şi cum tradiţia  familiei  trebuia păstrată, Monicăi Matte, i se spunea adesea că misiunea ei pe pământ era să conducă magazinul ”Carol Bünger”.

Însă destinul tinerei avea să fie cu totul altul: la 18 ani se căsătoreşte, având parte de o nuntă că-n poveşti, ”ultima mare nuntă înainte de vremea comuniştilor”. Patru ani mai târziu, Monica Matte lasă în urma confortul material pentru a experimenta un altfel de trai. O perioadă dificilă, departe de căminul părintesc, dar ”în doi”. Plecarea din România – iniţial pentru 2 ani, în final pentru o viaţă La 22 de ani, Monica Matte împreună cu soţul său, actualmente o figură emblematică în dreptul aerian, luau drumul Italiei pentru o perioadă determinată. Nicolas Mateescu – Matte urma să lucreze timp de 2 ani la Creditul Minier, un post refuzat anterior de fratele acestuia.

Când au ajuns la Roma, conducerea instituţiei fusese schimbată, iar în ţară venirea comuniştilor la putere a complicat lucrurile. În acel moment, cuplul conştientizează că reîntoarcerea în România nu mai este posibilă şi se îndreaptă către o ”ţară generoasă cu refugiatii politici”, Franţa. Franţa – studii, lipsuri şi singurătate Ajunşi în capitală, cei doi refugiaţi întâmpină primul obstacol: neacordarea dreptului de muncă. La scurt timp, se înscriu în doctorat şi devin bursieri, lucru ce le permite achitarea hranei zilnice şi a camerei de hotel, ”o încapere mizerabilă şi mică în care când unul se îmbraca, celălalt era nevoit să se urce în pat”.

Anii petrecuţi la Paris au fost marcaţi de o mare solitudine. Francezii, după război, erau într-o perioadă ”de refacere şi foarte puţin deschişi străinilor”. Prietenii cuplului Matte la Paris au fost extrem de puţini, dar relaţiile au rămas trainice.

După terminarea tezelor de doctorat în drept, cei doi au făcut o prospectare rapidă a pieţei muncii. Fără naţionalitate franceză, şansele acestora de a profesa dreptul erau minime. Singura opţiune în acel moment s-a dovedit a fi imigrarea, alegerea făcându-se între destinaţii precum: Australia, America de Sud, Statele Unite şi Canada.

Ţara frunzei de arţar avea să le devină patria de adopţie, iar oraşul Montréal ultimul popas al unui voiaj lung şi istovitor. O ultimă călătorie atât pentru ei, dar şi pentru ”Samaria”, vasul cu care au traversat oceanul Pacific.

Québec, Montréal – destinaţia finală În 1950, oraşul avea un pronunţat caracter provincial. Totul era rânduit în funcţie de apartenenţa religioasă. “Preotul decidea totul”. Diviziunea geografică între francofoni şi anglofoni era foarte clară, iar ”canadienii englezi (…) aveau toată puterea”. Despre ”rumenieni” - ”roumeniens” (căci aşa erau cunoscuţi la acea vreme), nu se ştia mare lucru.

Îmbarcaţi în săli separate, cei doi au petrecut opt zile la bordul unei nave folosită anterior în scopuri militare. Când au intrat în portul din Québec, soţii Matte s-au reîntâlnit pe punte şi privind luminile oraşului, au căzut în genunchi mulţumindu-I lui Dumnezeu şi rugându-L să-i ajute ”să-şi facă o ţară, un loc”.

L-a numai câteva zile de la sosirea lor pe sol quebechez, Monica Matte primeşte o replică extrem de emoţionantă. Banalul ”Bienvenue” (”Bine aţi venit” în limba franceză) capată o semnificaţie aparte pentru tânăra care, mulţumind vânzătoarei pentru porţia de cartofi prajiţi, se aştepta la orice numai la o aşa primire nu.

Oare acea persoană necunoscută era la curent cu debarcarea recentă a Monicai Matte pe sol canadian? Şi dacă da, cum de aflase? Un simplu cuvânt  i-a umplut sufletul de bucurie şi chiar şi atunci când a înţeles că în franceză quebechezilor traducerea era de ”Cu plăcere”, magia momentului a rămas în inima româncei.

Din acel moment, pentru cuplul Matte, a început procesul de acomodare în noua societate. Au urmat zeci de ani plini de împliniri în acest oraş ”binecuvantat de Dumnezeu” care la scurt timp avea să devină ”acasa”.

Contribuţiile şi realizările Monicăi Matte în sânul societăţii canadiene: - Artizan al Legii privind favorizarea civismului şi al articolului 2 din ”Charte des droits du Québec”  vizând dreptul de ajutorare; Fondatoarea programului ”Nouveau dépar”, un program de orientare pentru femeile între 35 şi 55 de ani, derulat timp de 30 de ani şi oferit în toate provincile Canadei şi în Yukon.

- Ordinul Canadei, premiul ”Droits et libertés” decernat ”Pionierilor Cartei”, de către Comisia drepturilor persoanei şi al drepturilor tinerilor, precum şi medalia oferită de Federaţia grupurilor etnice pentru promovarea cauzelor diverselor etnii.

- Prima femeie care a apărut pe postul de televiziune al instituţiei Radio Canada, pe ziua de 6 septembrie 1952, în cadrul programului ”Rêve et Réalité”.

- Secretară, vice-preşedintă sau preşedintă a numeroase asociaţii precum: Association des femmes diplômées de l’Université de Montréal, YWCA, Fédération des femmes du Québec, Fédération canadienne des droits humains Équitas, Mouvement de solidarité Québec-Roumanie, Conseil du civisme şi membră fondatoare a fundaţiei Thérèse Casgrain.

- Comisar în cadrul Comisiei drepturilor persoanei din Quebec, membră a Consiliului consultativ canadian al statutului femeii, membră a Tribunalului federal al drepturilor persoanei şi membră a altor asociaţii.

- Profesoara la École Ménagère provinciale, devenită ulterior École des Sciences ménagère, afiliată Universităţii din Montreal.

Mădălina Vlăsceanu

Citeşte şi: Un român va fi decorat în Québec