Înaintea meciului cu Brazilia, fotbalistul Jong Tae-se a izbucnit în lacrimi la cântecul patriotic "Aegukka", imnul RPD Coreene (aceasta e titulatura corectă s-a răţoit antrenorul la un ziarist străin care spusese Coreea de Nord).
Imnul preamărind dimineţile de pe muntele sacru Paektu reprezintă un regim care scufundă o navă a fraţilor din sud, cu care pretinde că ar vrea să se reunească. E o ţară în care demnitarii făcuţi ţapi ispăşitori pentru denominare sunt executaţi, poporul e înfometat şi reeducat în lagăre de concentrare, echipa naţională e însoţită de suporteri închiriaţi din China şi Hong Kong, iar părinţilor li se refuză dreptul de a-şi numi nou-născutul Jongun, cum îl cheamă pe presupusul moştenitor al iubitului conducător Kim Jong-il. Sunt multe motive pentru care ar fi putut plânge Jong Tae-se, dar nu sunt deloc simplu de înţeles.
Presa occidentală descoperă cu uimire că un fotbalist din Coreea comunistă are PlayStation şi iPhone, se pozează în Hummer şi e alintat "Inminui Rooney" (Rooney al poporului, deşi Jong personal preferă comparaţia cu Drogba). Are şi blog, pe care a consemnat indignarea coechipierilor pentru că în Europa se plăteşte la toaletă ("Ăsta-i capitalismul!").
În plus, a venit pe lume la Nagoya, printre "zainichi", coreeni rezidenţi în Japonia, de fapt, nişte "corcituri" care nu se consideră nici niponi, nici coreeni, a mers la o şcoală generală şi un liceu Chongryon (asociaţie acuzată de spionaj, evaziune fiscală, abuzarea elevilor etc.), apoi la o facultate tot pe banii regimului despotic de la Phenian. Sumarul portret al acestui capitalist roşu nu ne lasă să înţelegem de ce a plâns la imn (alţi fotbalişti, de la echipe necalificate, chiar se strâmbă pe parcursul intonării!).
Tot aşa, un reprezentant al ambasadei statului comunist în România nu poate pricepe de ce presa de la noi nu e interesată să scrie de spre semnificaţia stemei pe care o hidrocentrală gigant e flancată de tulpini de orez. Poate că Jong Tae-se a plâns pentru că a fost îndoctrinat de mic. Oricum, doar el ştie.
Şi fiindcă nu se poate verifica, am putea presupune şi că a lăcrimat deoarece chiar crede într-un adevăr simplu, dar cu rezonanţă propagandistică: fotbalul e un sport care uneşte oamenii.
Recomandările noastre
