Momentele memorabile ale unui Euro fad

Momentele memorabile ale unui Euro fad

La turneul final din Polonia şi Ucraina s-a marcat mult, dar calitatea unor jocuri a lăsat de dorit. Nici atmosfera de pe stadioane n-a fost la înălţimea aşteptărilor.

Cea de-a 14-a ediţie a Campionatului European de fotbal s-a încheiat aseară, odată cu disputarea finalei Spania - Italia. Turneul a fost mai degrabă modest, în ciuda faptului că s-a marcat în majoritatea partidelor. Meciurile încântătoare s-au numărat pe degetele de la o mână, iar publicul n-a dat năvală în tribune. Competiţia desfăşurată în Polonia şi Ucraina va rămâne mai degrabă în memoria microbiştilor prin evenimente "colaterale", cum ar fi, de exemplu, faptul că a avut parte de cel mai lung meci din istoria Europenelor.

Pe 15 iunie, Ucraina şi Franţa se întâlneau la Doneţk într-un joc din Grupa D. La ora meciului dintre cele două a izbucnit o furtună teribilă. Arbitrul olandez Bjorn Kuipers a decis să întrerupă partida după doar cinci minute, din cauza ploii torenţiale şi a fulgerelor. Jucătorii au plecat la cabine pentru o pauză forţată. Meciul s-a reluat o oră mai târziu, timp în care organizatorii s-au luptat să înlăture apa de pe suprafaţa de joc. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/PhNDjIJhebg?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> 184 de arestaţi după "războiul" ruso-polonez

Euro 2012 n-a fost ocolit de violenţe. Pe 12 iunie, la Varşovia, s-au înregistrat adevărate lupte de stradă atât înainte, cât şi după disputarea partidei Polonia - Rusia 1-1. Poliţia a arestat în total 184 de huligani. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/YTqrmzUFOpc?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Turneul final a avut parte şi de greşeli grave de arbitraj. Arbitrul maghiar Vik­tor Kassai a "comis-o" flagrant la meciul Ucraina - Anglia 0-1, când nu le-a validat gazdelor un gol perfect valabil. Deşi Ion Crăciunescu, preşedintele CCA, îl vedea pe Kassai principalul favorit să conducă finala Campionatului European, arbitrul din ţara vecină a fost trimis acasă imediat. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/rzF_IuFbWcM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Naţionala Olandei a fost marea dezamăgire a întrecerii. Cotaţi printre favoriţii la câştigarea titlului european, batavii s-au întors acasă fără niciun punct. În afara Olandei, doar Irlanda a mai pierdut toate meciurile disputate la Euro 2012. Franţa a fost o altă deziluzie, deşi a trecut de faza grupelor. Ca şi la Mondialul din 2010, "cocoşii" şi-au făcut de cap în afara terenului. Samir Nasri l-a înjurat ca la uşa cortului pe un jurnalist.

UEFA a fost acuzată că a manipulat imaginile de la Euro pentru a da mai mult "dramatism" meciurilor. În timpul semifinalei Germania - Italia, imediat după al doilea gol al lui Balotelli, lumea a văzut o suporteră a nemţilor plângând de mama focului. Femeia a dezvăluit că plânsese la intonarea imnurilor! <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Dps_6whXH3Y?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Pentru prima dată în istoria competiţiei, un meci (Ucraina - Franţa) s-a întrerupt mai bine de o oră. De vină a fost o furtună

2 echipe n-au acumulat niciun punct la Euro 2012: Olanda şi Irlanda Antonio Cassano şi homosexualii

Antonio Cassano şi-a pus în cap toate organizaţiile care luptă pentru drepturile minorităţilor sexuale.

Întrebat la o conferinţă de presă dacă e adevărat că în lotul Italiei sunt doi fotbalişti homosexuali, atacantul a răspuns: "Poponari în naţională? Nu vreau să comentez, pentru că mă vor ataca din toate părţile". Ulterior, şi-a cerut scuze. Fanii francezi au găsit repede cu ce să-şi ocupe timpul atunci când stihiile naturii le-au răpit fotbalul

Toată lumea a văzut gol pentru Ucraina la această fază, numai arbitrii - nu. Brigada maghiară condusă de Viktor Kassai a fost trimisă acasă

Fanii olandezi au fost împiedicaţi de iubitele lor să mai privească umilinţele favoriţilor

Fanii ruşi şi cei polonezi au avut "meciul" lor pe străzi înainte de partida directă dintre cele două ţări FOTO: REUTERS <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/NjrCH9wwyEM?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News