MOL este protejat de preluări

MOL este protejat de preluări

Grupul de petrol şi gaze MOL este protejat prin lege de oferta de preluare pe care o consideră ostilă din partea gigantului austriac OMV.

Parlamentul ungar a aprobat, luni, proiectul de lege cunoscut sub denumirea „Lex MOL“. Acesta cuprinde mai multe prevederi pentru prevenirea preluării companiilor de importanţă strategică din domeniul gazelor naturale şi al electricităţii, potrivit publicaţiei „Budapest Business Journal“, citată de Mediafax.

Actul normativ mai protejează de preluări şi societăţile regionale din domeniile vizate, uzina nucleară de la Paks, şapte centrale energetice, National Power Line Company şi Hungarian Transmission System Operator Company.

Potrivit legii, ofertantul trebuie să prezinte o strategie de afaceri aprobată de propriul consiliu director, iar ofertele publice nu pot fi repetate timp de o jumătate de an. În acest fel, conducerea companiilor va câştiga timp pentru a lupta împotriva încercărilor de preluare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Grupul OMV a oferit 20 de miliarde de dolari pentru preluarea MOL, însă s-a lovit de opoziţia guvernului ungar. Autorităţile de la Budapesta au susţinut MOL, care a considerat „ostilă“ încercarea de preluare din partea OMV, companie în care statul austriac deţine 31% din acţiuni.