Trendurile din fashion vin şi trec, dar moda "verde" se menţine, susţin designerii prezenţi la săptămâna modei de la New York. Astfel că, manechinele au defilat în haine realizate din materiale biodegradabile, reciclate şi organice, iar dacă vânzarile acestor colecţii verzi se dovedesc a fi pe măsura aşteptărilor, designerii promit că vor veni şi cu alte creaţii prietenoase cu mediul, informează Reuters.
Companii precum producătorul de cosmetice Aveda şi designeri ca Abi Ferrin sunt convinşi că sustenabilitatea şi moda fac casă bună. Creatorii de modă au fost de acord să renunţe la blănurile naturale şi să foloseasca numai invitaţii realizate din hârtie reciclată.
"Consumatorii gravitează în jurul brandurilor cărora le pasă de mediul înconjurator", a declarat purtătorul de cuvânt al Aveda, Ellen Maguire.
Magazinele Bloomingdale oferă bluze şi blugi confecţionate din materiale organice, iar retailerul Saks Fifth Avenue oferă haina de lână organică marca Behnaz Sarafpour la preţul de 2.815 dolari.
"Cumpărătorilor din ziua de astăzi le pasa de modul în care este fabricat produsul", a spus Abi Ferrin ale carei articole de îmbrăcaminte sunt confecţionate din fibre textile prietenoase cu mediul şi au nasturi gravaţi de femeile nepaleze salvate de la traficul cu persoane.
Valul confecţiilor verzi şi al materialelor reciclate a cuprins întreaga piaţă a modei, dar nu va rezista prea mult dacă nu se vor stabili anumite standarde specifice sau până când consumatorii nu vor fi complet conştienţi că acest lucru le va îmbunătăţi în mod semnificativ viaţa.