Şase din zece persoane la nivel mondial folosesc în prezent un telefon mobil, ceea ce echivalează cu 4,1 miliarde de subscripţii (cartele preplătite şi abonamente) încheiate până la sfârşitul anului trecut, faţă de doar un miliard câte existau în 2002, potrivit unui raport ONU.
Studiul, realizat de Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor (ITU), o agenţie subordonată Naţiunilor Unite, dezvăluie, de asemenea, că aproape un sfert dintre cei 6,7 miliarde de locuitori ai Pământului utilizează internetul. Raportul, citat de cotidianul britanic „The Guardian”, subliniază că în Africa se înregistrează cea mai mare creştere a ratei de penetrare a telefoniei mobile, aceasta crescând de la 2 la 28 la sută în ultimii nouă ani.
Explicaţia constă parţial în necesitatea efectuării de transferuri financiare rapide prin intermediul SMS-urilor, numai în Kenya existând 5 milioane de utilizatori ai acestor servicii. Internetul a înregistrat, la rândul său, o ascensiune fulgerătoare, numărul utilizatorilor crescând în ultimii şase ani de la 11 la 23 de procente din totalul populaţiei mondiale.