Mobilizare şcolară la Vâlcea, ca pe vremea lui Ceuşescu

Mobilizare şcolară la Vâlcea, ca pe vremea lui Ceuşescu

Cu prilejul inaugurării Secţiei de Poliţie de la Racoviţa, elevii de la clasa a VII- a de la Scoala din comună au fost puşi în timpul orei de sport să strângă iarba, să sape rondurile de flori şi să măture aleile în curtea primăriei. Cererea a venit din partea contabilei instituţiei, iar profesorul de sport n-a avut nimic împotrivă.

"Avem musafiri de seamă. Vin parlamentarii, prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean şi trebuie să fie frumos. Elevii i-am cerut de la profesorul de sport", a spus Nica Elena, contabila primăriei. Gheorghe Popescu, profesroul de sport al şcolii susţine că n-a putut să o refuze pe contabilă. "Am văzut că se chinuia singură să adune iarba uscată din curte şi când mi-a cerut să-i dau câteva fete am zis că nu e greu. N-am ştiut că le pune să dea cu sapa", a declarat profesorul de sport. Când a văzut ce fac elevii în timpul orei de sport, directorul şcolii s-a dus glonţ în curtea primăriei şi le-a cerut copiilor să lase sapele, grebele şi măturile din mână şi să se ducă la ore. "De ce nu sunteţi la ore? " striga directoul la elevi. "Am să cer sancţionarea profesorul de sport în Consiliul de Administraţie. Nu este corect să pună copiii la muncă în timpul orelor", susţine Ion Stroie director cu delegaţie la Şcoala Racoviţa. Primăriţa comunei, Sonia Iliescu, era plecată un pic până acasă să se aranjaze pentru întâlirea cu oficialii de la judeţ când contabila a adus elevii la muncă în curtea instituţiei."Eee, este  o glumă, nu? Ce ronduri sapă elevii când toate florile sunt uscate de secetă? Nu cred aşa ceva!", s-a arătat sceptică primăriţa. Când a văzut cum stau lucrurile, edilul a certat-o pe contabilă. "Nu înţeleg de ce a fost nevoie de aşa ceva, de ce n-ai cerut ajutorul celorlalţi colegi, de ce ai pus elevii să dea cu sapă? Pentru ce?", striga nervoasă primăriţa.   Reprezentanţii Inspectoartului Şcolar Vâlcea au anuţat că nu numai profesorul de sport dar şi directorul va fi penalizat cu 5 la sută din salariu şi nu se vor mai putea înscrie pentru gradaţia de merit pentru că a permis elevilor să muncească în timpul orelor de curs. Singurul care s-a amuzat de situaţie şi a considerat că reprezentanţii primăriei au procedat corect a fost chiar prefectul de Vâlcea, unul dintre oficialii pentru care s-a făcut curăţenie. " Foarte bine că au făcut curat, şi eu am făcut foarte multe pentru şcoala lor? Şi primăria este tot a lor", a declarat prefectul de Vâlcea.

Ne puteți urmări și pe Google News