Moartea unui campion

Moartea unui campion

Legendarul pugilist Nicolae Linca a trecut la cele veşnice vineri.

Fostul pugilist Nicolae Linca, singurul român campion olimpic la box, a încetat din viaţă vineri seară, la vârsta de 79 de ani, în casa sa din satul Feisa, judeţul Alba, unde locuia împreună cu soţia. Era imobilizat la pat de o bună bucată de vreme şi suferea de mai multe boli, printre care Parkinson post-traumatic şi Alzheimer. Decesul lui Nicolae Linca nu e doar moartea unui campion, e moartea unui sportiv care a compus una dintre cele mai frumoase poveşti care s-au trăit vreodată în box.   Campion cu o singură mână

Singurul aur olimpic al boxului românesc datează din 1956. Atunci, Nicolae Linca a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Melbourne. În primul meci, acesta şi-a fracturat încheietura mâinii drepte şi toată lumea credea că românul bătuse degeaba drumul până în Australia. Nicolae Linca n-a renunţat însă şi a boxat în continuare, într-o singură mână! Unii i-au spus minune, alţii nebunie, iar istoria boxului mondial a consemnat pentru veşnicie: Nicolae Linca a ajuns până în finală, unde l-a învins pe irlandezul Fred Treidt şi a câştigat aurul, deşi a boxat cu mâna fracturată!

Puţini au fost cei care l-au pus în dificultate pe Nicolae Linca în ring. Palmaresul său este impresionant. În carieră a disputat 306 meciuri oficiale, pierzând doar 25 dintre ele.

DATE BIOGRAFICE

> Nume: Nicolae Linca

> Data naşterii: 2 ianuarie 1929

> Palmares:  - medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956)  - medalie de bronz la Campionatele Europene de la Berlin (1955)  - medalie de bronz la Campionatele Europene de la Varşovia (1953)

> Distincţii: - Ordinul „Meritul Sportiv“ clasa I (2005)

Ne puteți urmări și pe Google News