"Moartea domnului Lazarescu" a castigat premiul BBC World Cinema
- Adam Popescu
- 26 ianuarie 2007, 12:45
Filmul lui Cristi Puiu, "Moartea domnului Lazarescu", a castigat premiul britanic de cinema BBC Four, desi principalul concurent a fost filmul "Volver", nominalizat la Oscar, al regizorului Pedro Alomodovar, informeaza BBC.
Regizorul roman, care a fost prezent la ceremonia de decernare a premiilor, la Londra, aseara, s-a declarat "foarte incantat" sa primeasca un premiu de la "unul dintre cele mai cunoscute trusturi de presa din lume".
Printre nominalizati s-au numarat si "Volver" (nominalizat la Oscar si premiat de doua ori la Cannes 2006), al lui Pedro Almodovar, dar si "Cache" (trei premii la Cannes 2005), in regia lui Michael Haneke.
"Moartea domnului Lazarescu" spune povestea unui batran in varsta de 63 de ani care este plimbat prin spitale o noapte intreaga, diagnosticat de fiecare data altfel.
Regizat de Cristi Puiu si produs de Mandragora, filmul a castigat peste 30 de trofee la festivaluri internationale, dintre care cel mai important este premiul sectiunii "Un Certain Regard", la Cannes (2005).
"Moartea domnului Lazarescu" a castigat si "Premiul publicului" la TIFF (2005), Marele Premiu "The Silver Orb", Alba Regia (2005), Marele Premiu "The Golden Tower", Palic (2005) sau Marele Premiu al juriului si "Lebada de Aur" pentru "Cel mai bun actor", Ion Fiscuteanu, la Copenhaga (2005).
Recent, "Moartea domnului Lazarescu" s-a bucurat si de recunoasterea criticilor din strainatate. Filmul a fost ales unul dintre cele mai bune, in anul 2006, de catre criticii publicatiei "Hollywood Reporter", s-a clasat pe locul doi intr-un top realizat de Societatea Nationala a Criticilor de Film din America.