„Moartea din Carpaţi” a învins şi pe ringul de dans

„Moartea din Carpaţi” a învins şi pe ringul de dans

Campionul K1 Cătălin Moroşanu a câştigat finala „Dansez pentru tine”, urmărită de două milioane de români.

Pălăria roşie, munca depusă, coregrafiile învăţate în săptămâni de repetiţii, dar şi dorinţa puternică de a o ajuta pe Magda, partenera sa de dans, să-i ofere un viitor liniştit fetiţei sale Raluca, în vârstă de 4 ani, i-au adus campionului K1, Cătălin Moroşanu, mulţumirea de a-şi auzi numele strigat la anunţarea marelui premiu al competiţiei „Dansez pentru tine”.

Vineri seară, Pro TV a difuzat ultima ediţie din sezonul al nouălea al show-ului şi a anunţat surprizele care le-au fost oferite participanţilor. „Nici nu mai ştiu ce să zic, aveam şi eu un discurs de mulţumire, dar l-am uitat şi pe ăsta. Uite, îi mulţumesc întâi pălăriei mele roşii pentru că mi-a adus noroc”, a glumit, fâstâcit, Moroşanu. Copleşit de emoţii, „Moartea din Carpaţi”, cum este numit campionul român, şi-a găsit câteva cuvinte „din suflet”, după cum a mărturisit uşor încurcat.

„Nu m-am gândit vreodată că o să câştig. Vreau să le mulţumesc celor care s-au uitat la televizor, care ne-au votat, care au făcut sacrificiul de a sta cu sufletul alături de noi. Mă bucur că, alături de Magda şi de coregrafa noastră, Cocuţa, am reuşit să oferim dragoste prin dansul nostru, implicare şi o mică părticică din entuziasmul nostru”, şi-a completat Moroşanu discursul, imediat după ce a fost declarat câştigător, de data aceasta în ringul de dans şi nu în cel de luptă.

63.000 de euro pentru Magda

Cele două echipe finaliste, Cătălin Moroşanu - Magda şi Iuliana Luciu - Grigore, s-au „bătut”, vineri seara, pe ritmuri de samba, dans improvizat şi Bollywood, iar cei 60.000 de euro câştigaţi vor porni către împlinirea visului Magdalenei Ciorobea, 26 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, care îşi dorea o locuinţă pentru ea şi fetiţa ei. Pe lângă marele premiu, Magda a mai primit din partea unui sponsor a cărui imagine este Cătălin Moroşanu, un premiu de 3.000 de euro.

Nici ocupanţii locului doi, care au fost votaţi de peste 7.000 de telespectatori, (câştigătorii au avut în jur de 13.500 de voturi), nu au muncit în van. Grigore Moldovan a plecat acasă cu 20.000 de euro, la care s-au adăugat 5.000 din partea antrenorului de fotbal Cosmin Olăroiu, dar şi cu promisiunea că fratele său, Ionuţ, va beneficia de un an de şcolarizare din partea Şcolii „Mark Twain”, premiul fiind echivalentul a 10.000 de euro.

„Mă bucur că am putut să-l ajut pe Grigore. Chiar dacă nu am avut cea mai bună prestaţie şi nu am făcut cel mai mare show, sper ca visul lor să se împlinească într-o zi, pentru că eu asta mi-am dorit”, a mărturisit Iuliana Luciu, la sfârşitul emisiunii.

Un dans pentru Mexic

Ultima ediţie a adus în ring numeroase vedete, care au dansat în scop umanitar. Surorile gemene de la Cheeky Girls au venit în România special pentru această ediţie, Virgil Ianţu, aflat pentru prima dată în platoul de la „Dansez pentru tine”, a dansat în paşi de vals, iar Alexia Esca şi Pavel Bartoş, alături de partenerii lor, au stârnit aplauzele publicului.

Printre vedetele ediţiei s-au numărat Laura Cosoi şi Bogdan Boantă, perechea care va reprezenta România la competiţia „Bailando por un sueno International”, ce au prezentat, în premieră, dansul pe care l-au pregătit pentru concursul din Mexic.

Exoticul partener al Andreei Spătaru, brazilianul Antonio Martins Dos Santos, câştigătorul locului al treilea din concurs (15.000 de euro, la care s-a adăugat premiul juriului, de 3.000 de euro), şi-a revăzut după 11 ani familia, care locuieşte în Brazilia, şi a primit şi vestea că a fost cooptat în echipa baletului „Dansez pentru tine”.

O învingatoare a fost şi Liuba Savitchi, fosta parteneră a lui Cătălin Botezatu, care a câştigat, în urma voturilor telespectatorilor, premiul de popularitate în valoare de 5.000 de euro, un premiu al eleganţei de 3.000 de euro şi un altul tot de 3.000 de euro, de la sponsori, aceşti bani fiind adăugaţi la premiul de consolare de 1.500 de euro pe care l-a primit când a fost eliminată din concurs.

"Îmi făcusem şi eu un discurs de mulţumire, dar, cu emoţiile astea, l-am uitat şi pe ăsta. Îi mulţumesc mai ales pălăriei mele roşii, că mi-a purtat noroc. Mă bucur de acest succes.“ CĂTĂLIN MOROŞANU, câştigător şi pe ringul de dans

SUCCES

Preselecţie pentru următorul sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”

Iulia Vântur şi Ştefan Bănică Jr. au anunţat, vineri, că preselecţia pentru cea de-a zecea ediţie a show-ului „Dansez pentru tine” va avea loc pe 4 şi 5 iunie, la Teatrul Nottara din Bucureşti. Deşi au existat zvonuri potrivit cărora acest sezon ar putea fi şi ultimul, succesul emisiunii îi asigură viaţa lungă.

Cea de-a noua ediţie a show-ului „Dansez pentru tine” de la Pro TV a fost urmărită de aproape două milioane şi jumătate de oameni, la nivelul întregii populaţii a României, în minutul de aur, 22.14, adică momentul confruntării finale din competiţia visurilor.

Pe tot parcursul emisiunii, Pro TV a fost lider detaşat de audienţă, atât pe întreg publicul din mediul urban, cât şi pe cel comercial, înregistrând, în intervalul orar 20.30-1.22, o medie de audienţă de 9,8 rating şi 28,8 procente din cota de piaţă. Principalul concurent, Antena 1, a înregistrat 4 puncte de rating şi 11,7 cotă de piaţă în acelaşi interval.

Ne puteți urmări și pe Google News