Evenimentul Zilei > Actualitate > Mihai Stoica are liber la „strâmbe”
Mihai Stoica are liber la „strâmbe”

Mihai Stoica are liber la „strâmbe”

Fostul manager general al "roş-albaştrilor" a returnat ieri, după aproape două luni de când a fost demis de la club, automobilul de serviciu. Steliştii cred că Stoica îşi va relua vechile obiceiuri.

Mihai Stoica, fostul manager general al "roş-albaştrilor", a predat, ieri, în sfârşit, maşina pe care a folosit-o la Steaua, deşi a fost dat afară de la club de mai bine de o lună şi jumătate. MM s-a rugat de Gigi Becali să-i lase automobilul până îşi cumpără un altul nou.
Maşina predată s-ar putea întoarce la Helmut Duckadam, preşedintele clubului şi primul "proprietar" al respectivului SUV.

De acum, Mihai Stoica este liber să se ocupe iar de «strâmbe ». Până acum, s-a mai abţinut, fiindcă se temea să nu rămână pieton", ne-a dezvăluit un apropiat al "roş-albaştrilor".
Steaua a reuşit, ieri, să-l convingă pe tânărul portar Valentin Cojocaru (16 ani) să semneze un nou angajament, înţelegere valabilă pe trei ani. Legea spune că orice junior este obligat, la vârsta de 19 ani, să parafeze continuarea angajamentului pe încă trei ani, astfel că "roş-albaştrii" îl vor deţine practic şase ani.
Ilie Stan, antrenorul Stelei, forţează promovarea tinerilor în prima echipă. Juniorii Alexandru Stanciu şi Cristian Puşcaş au fost incluşi în lotul care se va deplasa astăzi la Piatra-Neamţ pentru meciul de mâine seară cu Ceahlăul. Ionuţ Năstăsie, Iulian Roşu şi Valeriu Lupu şi-au câştigat deja statutul de "rezerve".
Gigi, "trompeta" lui "Vamă"!
Gigi Becali, patronul Stelei, a dezvăluit recent că Adrian Porumboiu ar intenţiona să cumpere echipa Rapid. Informaţia, care a fost negată chiar de patronul Vasluiului, i-a fost furnizată fostului oier de Dinu Gheorghe cu un scop precis: nu vrea să-l vadă pe Constantin Zotta, care a demisionat de la moldoveni, din nou în Giuleşti.

"Gigi crede tot şi spune tot", dezvăluie un amic al stelistului.
30.000 de euro
a primit Mihai Stoica după ce a plecat de la Steaua, reprezentând trei salarii compensatorii