Mitt Romney a câştigat alegerile primare republicane din statul New Hamsphire | VIDEO
- Simona Mătieș
- 11 ianuarie 2012, 10:00
Mitt Romney a câştigat, ieri, primarele republicane din statul New Hampshire, anunţă agenţiile internaţionale de presă, care preiau estimările furnizate de mass-media, după încheierea votului.
Toţi cei şase candidaţi republicani au plecat spre Carolina de Sud, azi, pentru a participa la alegerile preliminare din acest stat, deşi Mitt Romney a avut o victorie convingătoare în New Hamsphire, relatează CNN. A fost a doua victorie obţinută de Romney, după cea de săptămâna trecută din statul Iowa, consolidându-şi, astfel, statutul de preferat în cursa pentru prezidenţiale.
Potrivit sondajelor realizate la ieşirea de la urne, Romney ar fi obţinut circa 36% dintre voturi, în New Hamsphire, iar Ron Paul, 23%, în timp ce ambasadorul american Jon Huntsman a primit 18%. Fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor Newt Gingrich şi fostul senator de Pennsylvania Rick Santorum au obţinut doar 10% fiecare, în timp ce guvernatorul de Texas, Rick Perry, a primit doar 1%. "Noi n-am intrat în competiţia din New Hampshire, aşadar nu mă miră faptul că scorul pe care l-am obţinut a fost atât de scăzut", a spus Perry.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/M7GypsTPF40" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>