Miss Platnum, pe urmele lui Beyonce

Miss Platnum, pe urmele lui Beyonce

Cantareata de origine romana este considerata urmatorul star R&B si o concurenta pentru dive ca Shakira si Beyonce.

Dupa ce a cucerit Europa cu stilul ei original, iar piesa „Give Me the Food” a ajuns pe primele locuri in topurile internationale, Miss Platnum, urmatorul star R&B, dupa cum o considera cotidianul britanic „The Independent”, isi va lansa albumul „Sefa” in tara sa natala, Romania, la sfarsitul lunii.

O combinatie de R&B, hip-hop si sounduri balcanice, la care se adauga versuri ironice si o imagine nonconformista fac din Miss Platnum, o romanca originara din Timisoara si stabilita in Germania, o artista care „iese in evidenta si o concurenta pentru dive ca Shakira si Beyonce”, noteaza „The Independent”.

De altfel, constienta de originalitatea sa, Miss Platnum (Ruth Renner, pe numele ei adevarat), care si-a lansat deja albumul pe piata din strainatate, sub denumirea „Chefa”, nu se teme de concurenta . „Beyonce, Shakira si Ciara, ca sa dau cateva exemple, arata grozav, insa arata cam la fel. Au aceeasi imagine, e un tipar”, spune Miss Platnum, o femeie plinuta si o artista care nu se teme sa promoveze un look atipic pentru showbiz. De altfel, piesa „Give Me the Food”, cu versuri ca „Sunt romanca si imi place sa mananc”, este si ea atipica in peisajul R&B, insa tocmai din acest motiv „gustata” de public.

„Este ceva amuzant si unic, iar reactia oamenilor, cand asculta piesa, e una pozitiva”, declara cantareata. „Totusi, mai sunt unele persoane care ma intreaba: „Nu razi de noi? Chiar iti place sa mananci? Chiar esti din Romania?”. Incearca sa descopere daca e vorba doar de o imagine sau daca asa sunt eu cu adevarat. Cand ma cunosc mai bine si isi dau seama ca nu ma prefac, oamenii se relaxeaza”, marturiseste Ruth.

„N-am indraznit sa visez la o cariera in muzica”

Desi a emigrat din Romania cu parintii sai la sfarsitul anilor ‘80, pe cand era doar un copil, Ruth (26 de ani) a inceput sa asculte in Germania muzica populara romaneasca si a imbinat acest gen cu R&B-ul, muzica sa de suflet, iar aceasta abordare originala poate garanta succesul romancei, potrivit „The Independent”.

„N-am indraznit niciodata sa visez la o cariera in muzica, nici nu stiam de unde sa incep”, spune Miss Platnum, care a inceput sa cante in joaca, imitandu-le pe divele R&B Aretha Franklin si Chaka Khan. „Multa lume mi-a zis ca am talent, asa ca m-am luat si eu in serios”, mai spune cantareata.

Succesul ii bate la usa, iar Miss Platnum marturiseste ca, desi i-ar placea sa fie urmatorul mare star R&B, sunt lucruri care conteaza mai mult. „Daca se va intampla, e OK. Insa fac muzica pentru ca imi place foarte tare si pentru energia pe care o primesc de la fani. Dar sunt lucruri mai importante in viata decat banii: familia, prietenii si, bineinteles, mancarea buna”, mai spune Ruth.

Ne puteți urmări și pe Google News