Misiunea NASA de a schimba traiectoria asteroidului Dimorphos a fost un succes

Misiunea NASA de a schimba traiectoria asteroidului Dimorphos a fost un succes Sursă: Dušan Zidar | Dreamstime.com

Agenția Spațială americană a anunțat că încercarea sa de a schimba traiectoria unui asteroid a reușit. Așadar, drumul lui Dimorphos a fost schimbată. Acest lucru s-a întâmplat după ce sonda Dart l-a lovit luna trecută.

Cercetătorii au ajuns la concluzie după ce au făcut măsurători cu mai multe telescoape. Măsurătorile au fost realizate atât cu telescoape spațiale, cât și cu cele aflate pe Pământ. Misiunea a fost pregătită pentru a testa potențiale strategii de apărare a Pământului în cazul în care un asteroid ar amenința planeta noastră.

În acest context, reușita sondei Dart a arătat că o astfel de operațiune ar putea să funcționeze, în cazul în care ea ar fi lansată suficient de rapid iar ținta nu este prea masivă. „Această misiune ne arată că NASA este pregătită de orice ne va pregăti Universul. Cred că noi, NASA, am dovedit că suntem un adevărat protector al planetei”, a explicat Bill Nelson, șeful agenției.

Experimentul a avut loc la 11 milioane de kilometri de Pământ. Sonda Dart de 750 de kilograme s-a lovit direct de Dimorphos. Așadar, a reușit să se autodistrugă și să schimbe traiectoria astrului. Asteroidul orbitează o rocă spațială și mai masivă, denumită Didymos. Înainte de impact, lui Dimorphos îi lua 11 ore și 55 de minute să încheie o mișcare de revoluție în jurul asteroidului mai mare. Conform datelor, perioada orbitală a scăzut la 11 ore și 23 de minute, cu 32 de minute mai puțin.

Ne puteți urmări și pe Google News

Concluziile omului de știință care a derulat programul

Cu toate că experimentul a fost considerat un succes, savantul și cel care s-a ocupat de programului Dart de la NASA, Tom Statler, s-a arătat precaut pentru că a tras destul de multe concluzii din experiment. Asteroizii au venit sub multe forme diferite, iar compozițiile și construcțiile lor erau diverse, a explicat el.

„Nu ar trebui să fim prea dornici să spunem că un test pe un asteroid ne spune exact cum s-ar comporta fiecare alt asteroid într-o situație similară. Dar ceea ce putem face este să folosim acest test ca punct de ancorare pentru calculele noastre fizice în simulările noastre, care ne spun cum ar trebui să se comporte diferite tipuri de impact în diferite situații”, a mai spus Statler informează BBC.