NASA face primul test de apărare a Pământului. Sonda Dart va lovi un asteroid aflat la 11 milioane de kilometri depărtare

NASA face primul test de apărare a Pământului. Sonda Dart va lovi un asteroid aflat la 11 milioane de kilometri depărtareSursa: Arhiva EVZ

Testul NASA este programat să rămână în istorie luni, 26 septembrie. De asemenea, „mini-aparatul de fotografiat” al navei spațiale LICIACube, Light Italian CubeSat for Imaging Asteroids, se pregătește pentru a surprinde evenimentul.

Asteroizii sunt mai mult decât simple roci care au potențial periculos. Ele reprezintă, în sinea lor, mici lumi variate din punct de vedere geologic, care spun povestea originii Sistemului Solar, dar care sunt totuși, puțin cunoscute. Sonda HERA, ce va fi lansată după misiunea DART, are obiectivul de a explora aceste „tărâmuri necunoscute”.

În noaptea de luni spre marți, 26-27 septembrie, misiunea DART concepută de NASA va încerca să devieze un asteroid de pe traiectoria sa. Astfel, roca se va ciocni cu Dimorphos, o mică „lună” care se află în jurul unui asteroid mai mare, Didymos, situat la o distanță de 11 milioane de kilometri de Terra.

Care este scopul experimentului NASA

Acest experiment vrea să reducă orbita asteroidului mai mic în jurul asteroidului mai mare. Prin acest lucru, inginerii de la NASA vor putea afla dacă omenirea este capabilă să modifice voluntar traiectoria unui asteroid ce ar amenința planeta noastră.

„Un astfel de sistem alcătuit din doi asteroizi reprezintă un banc perfect de testare pentru un exerciţiu de apărare planetară, dar este, totodată, un mediu complet nou”, a explicat Ian Carnelli, coordonatorul misiunii HERA din cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

De unde vine numele misiunii HERA

Misiunea a fost denumită HERA în semn de omagiu pentru zeița greacă a căsătoriei. Sonda europeană va fi lansată în octombrie 2024, cu o sosire prevăzută în 2026 pe asteroidul Dimorphos. Obiectivul său este de a reveni la locul testului din noaptea care urmează pentru a evalua consecințele impactului provocat de DART.

Testul privind devierea micului asteroid va fi astfel pe deplin documentat cu ajutorul informațiilor ce vor fi colectate de instrumentele de la bordul sondei HERA. Este vorba despre camere video, laser, imagini de înaltă rezoluție, radar. Informațiile obținute îi vor ajuta pe experții în apărare planetară să completeze cu un grad ridicat de fiabilitate modelele computerizate folosite la extrapolarea scenariilor privind impactul cu un asteroid, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News