Miron Mitrea: Ar fi culmea cinismului să-l graţieze Băsescu pe Năstase

Miron Mitrea: Ar fi culmea cinismului să-l graţieze Băsescu pe Năstase

Senatorul PSD, Miron Mitrea, spune că ar fi "culmea cinismului" ca preşedintele Traian Băsescu, "după ce l-a fugărit şase ani", să îl graţieze pe fostul premier Adrian Năstase, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Trofeul Calităţii, la doi ani de închisoare cu executare.

"Nu pot să mă pun în locul lui Traian Băsescu, nu vreau să spun ceea ce gândesc şi încerc să nu spun ceea ce gândesc. Nu ştiu dacă Traian Băsescu are în cap ideea să îl graţieze după ce l-a fugărit şase ani. Ar fi chiar culmea cinismului, dar, sigur, orice este posibil la Traian Băsescu", a spus Miron Mitrea.

Totodată, Mitrea a subliniat că "trist" ca un om politic, cum este cazul lui Adrian Năstase, să cedeze fiind "bombardat de toate instituţiile" pe durata mai multor ani.

"Această presiune pe care au făcut-o împotriva lui probabil că l-a şubrezit mai mult decât am văzut noi. Mie îmi pare rău că a făcut gestul acesta, îmi pare foarte rău şi nu mă aşteptam. (...) Suntem cu susul în jos, este recunoscut de toată lumea cel mai bun prim-ministru pe care l-a avut România şi acum îl avem în spital pentru că a încercat să se sinucidă în urma unei decizii, eu spun exagerate, nu anormale. Se puteau găsi lucruri mai rezonabile. Nu mi se pare normal, nu suntem într-o situaţie normală", a mai spus acesta.

Miron Mitrea a adăugat că nu doreşte, prin comentariile sale, să lovească în justiţia din România.

"Nu vreau să intru să judec acum judecătorii că nu e treaba mea, dar eu cunoscând o bună parte din ce s-a întâmplat în campanie, că doar eu am condus-o, n-am în memorie niciun element care pe Adrian Năstase să îl poate duce într-o zonă a ilegalităţi. Nu cred că în aceea campanie Adrian Năstase, ca şi candidat la preşedinte şi preşedinte al PSD cum era atunci, avea sarcini sau s-a băgat el să ia decizii în zona financiară", a mai spus senatorul PSD. CITIŢI ŞI:

  • Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare, a încercat să se sinucidă | VIDEO
  • Omul care l-a salvat pe Adrian Năstase se aştepta la orice. "Are o experienţă de 25 de ani"
  • Operaţia suferită de Adrian Năstase s-a încheiat. Brădişteanu: "Ne mirăm că nu a făcut infarct până acum". Fostul premier, externat în două săptămâni, iar pedeapsa ar putea fi amânată

Ne puteți urmări și pe Google News