Cine a spus că prima iubire nu se uită niciodată, mare dreptate a avut.
Fostul lider al minerilor, „Luceafărul huilei”, cum a mai fost el numit mai ales în perioada detenţiei când scria poezii, şi-a unit destinele, în secret, cu nurlia Marilena Niţu.
Cei doi s-au iubit şi au avut o relaţie pasională pe la jumătatea anilor ’90, până când Cozma a intrat în închisoare. Atunci, Marilena l-a părăsit şi s-a măritat cu un afacerist italian, iar iubirea lor părea să rămână de domeniul trecutului, mai ales că, la eliberare, minerul s-a căsătorit cu avocata Monica Ionescu.
Destinul se pare că le-a hărăzit altceva pentru că mariajele ambilor s-au destrămat, iar ei şi-au găsit fericirea din nou împreună. Miron şi Marilena s-au căsătorit sâmbătă, în Scheii Braşovului, într-un cadru restrâns, ascunşi chiar şi de ochii prietenilor.