Mircea Sandu nu se dă singur jos de pe jilţul de la FRF

Mircea Sandu nu se dă singur jos de pe jilţul de la FRF

Ancheta procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie în cazul dezafilierii echipei Universitatea Craiova le dă palpitaţii conducătorilor din fotbalul românesc. După ce Dumitru Dragomir, preşedintele ligii, a trecut joi pragul DNA, luni, Mircea Sandu, liderul de la "Casa Fotbalului", va trebui să dea cu subsemnatul. Deşi fusese "convocat" pentru ieri, "Naşul" a căzut la învoială cu anchetatorii şi a amânat întâlnirea pentru startul săptămânii viitoare.

În continuare, atitudinea celor care se află la cârma campionatului intern şi care conduc destinele naţionalei României rămâne una sfidătoare. După principiul "Să mă autosuspend? Numai tâmpiţii gândesc asta. Şi sunt câţiva tâmpiţi care gândesc aşa!", enunţat joi de către "Corleone", nici "Naşul", care se consideră nemuritor la FRF, nu are de gând să facă vreun gest de onoare şi să lase locul liber la şefia federaţiei, măcar în perioada în care procurorii îi fac "marcaj", iar imaginea federaţiei are serios de suferit. Există, totuşi, o speranţă. "Sunteţi nebuni? Îl vedeţi pe Sandu plecând de la federaţie acum, după ce n-a putut să-l dea afară nici Ioan Becali, nici Gică Popescu? Doar ancheta DNA, dacă va fi una solidă, l-ar putea face să plece!", este părerea unui important angajat de la federaţie. Mircea Sandu declara, la conferinţa de presă de după arestarea lui Vasile Avram, fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor, că acei federali care au avut sau încă mai au probleme cu Justiţia vor putea fi cu greu reintegraţi. Şi a dat, ca exemple, situaţiile trăite de amintitul Avram, dar şi de Florin Prunea. Dacă primul se află în arest, cel de-al doilea este judecat în stare de libertate. "Şi nevinovat, Vasile Avram nu mai poate reveni în arbitraj. Nici peste 10 ani, Prunea şi Avram nu vor fi reabilitaţi", spunea. Acum, Sandu nu vede nicio problemă de imoralitate. În tot acest timp, Mircea Sandu continuă să fie contestat nu doar de către procurori, ci şi de către anumiţi preşedinţi de cluburi, capii revoltei anti-FRF fiind Adrian Mititelu şi Marian Iancu. Ambii se condideră victimele sistemului, după ce echipele lor nu au primit licenţa de a evolua în Liga I. De la Timişoara, Marian Iancu, patronul bănăţenilor, l-a criticat vehement pe românul aflat în structurile de conducere de la UEFA (este membru în Comitetul Executiv). "Să-ţi fie ruşine, Mircea Sandu! Este un om care, de 20 de ani, n-are nici un rezultat sportiv! Acest personaj a stat degeaba în fruntea fotbalului românesc atâta timp", i-a transmis "Elefantul", joi seară. DNA i-a speriat de moarte: nu mai vorbesc la telefon! Oamenii care au statut de învinuiţi în dosarul dezafilierii Craiovei (cei 12 componenţi ai Comitetului Executiv care au votat pentru eliminarea "Ştiinţei" din fotbalul românesc) se tem să mai discute la telefon "secrete de serviciu". Altădată slobozi la gură, oficialii din Liga I refuză să mai abordeze subiecte sensibile. Unii dintre ei, printre care şi Mircea Sandu, nu mai răspund la telefonul mobil, de teamă ca nu cumva să scoată pe gură "porumbei" care să-i compromită ulterior şi mai tare. "Să-ţi fie ruşine, Mircea Sandu! Este un om care, de 20 de ani, n-are niciun rezultat sportiv! Acest personaj a stat degeaba în fruntea fotbalului românesc atâta timp." MARIAN IANCU, patronul echipei FC Timişoara, gruparea din liga secundă

"Sunteţi nebuni? Îl vedeţi pe Sandu plecând de la federaţie acum, după ce n-a putut să-l dea afară nici Ioan Becali, nici Gică Popescu? Doar ancheta DNA l-ar putea face să plece." UN ANGAJAT AL FRF,despre posibilitatea ca Mircea Sandu să se autosuspende de la şefia FRF CAZ

Sion, precedentul care i-ar putea fi de folos "Ştiinţei"

Situaţia clubului Universitatea Craiova se aseamănă cu cea a formaţiei FC Sion, trupă scoasă din cupele europene. UEFA a invitat echipa elveţiană pentru a discuta posibila reintegrare a grupării în grupele Ligii Europa. Sion a fost exclusă după ce mai mulţi fotba­lişti fără drept de joc au jucat în play-off, împotriva scoţienilor. Elveţienii au contestat decizia UEFA la Tribunalul din cantonul Vaud, însă forul continental a anunţat că va recunoaşte o hotărâre în acest caz doar dacă vine de la TAS. La noi, oltenii au fost acuzaţi că n-au procedat legal când au apelat la instanţele civile. "Dacă Curtea de Arbitraj Sportiv va decide că FC Sion are dreptate în litigiul cu UEFA, calendarul Ligii Europa va trebui adaptat. Curtea vrea să audieze cele două părţi în 24 noiembrie. UEFA va discuta apoi cu formaţia elveţiană, pentru a stabili un mod în care clubul să revină în competiţie", a anunţat ieri forul continental. CITIŢI ŞI:

  • Miros de cătuşe: "Corleone" Dragomir şi "Naşul" Sandu au dezafiliat ilegal Craiova. Află care sunt acuzaţiile DNA
  • Pentru tine bat clopotele, Mitică!

Ne puteți urmări și pe Google News