Mircea Sandu: "Nu avem conducători de fotbal, ci creditori şi circari"

Mircea Sandu: "Nu avem conducători de fotbal, ci creditori şi circari"

Mircea Sandu, preşedintele FRF, critică fotbalul pe care îl conduce. Mircea Sandu a recunoscut astăzi că "noi nu avem conducători de fotbal, ci creditori" şi că "cluburile nu sunt organizate aşa cum trebuie".

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a sărit astăzi la gâtul conducătorilor de cluburi din România, pe care şeful de la Casa Fotbalului îi numeşte "creditori şi circari". "Ar trebui să urmeze exemplul lui Ahmetov"

"Fotbalul românesc este din ce în ce mai bolnav. Noi nu avem conducători de fotbal, ci creditori. Nu ar trebui să fie atît de mult băgaţi în seamă. Nu o să avem niciodată conducători ca cei din Vest, nici măcar precum cel de la Şahtior. La noi există doar circari, care îşi creditează cluburile, nu investesc atât de mult pe cât declară. Patronii din România ar trebui să urmeze exemplul lui Ahmetov (n.r. - Rinat Ahmetov, patronul echipei Şahtior Doneţk). În curând, o să ajungem acolo unde ne este locul", a declarat Mircea Sandu la dolce sport. "Cluburile nu sunt organizate aşa cum trebuie" După 20 de ani în fruntea fotbalului românesc, Mircea Sandu a realizat că ceva nu e în regulă. "Cluburile nu sunt organizate aşa cum trebuie, nu au garanţii pentru buget, există cluburi care au datorii la stat. Să vedeţi ce linişte o să fie când nu ne vom mai lupta pentru Champions League, când nu o să mai fie la mijloc sume mari de bani. Vor fi şapte ani în care cluburile vor fi preocupate să-şi crească proprii jucători şi de-abia atunci vor mai exista performanţe în fotbalul românesc", a zis Mircea Sandu, care azi s-a luat şi de Sorin Cârţu şi de CFR Cluj!

Ne puteți urmări și pe Google News