Mircea Sandu îşi pregăteşte apărarea

Mircea Sandu îşi pregăteşte apărarea

Mircea Sandu, preşedintele Fede raţiei Române de Fotbal, a promis ieri că nu va mai apărea în mass-media până pe data de 5 mai.

Motivul oficial al deciziei nu este, aşa cum s-ar crede, arbitrajele părtinitoare din Liga I, nici jocurile de culise şi nici măcar evoluţia palidă a tricolorilor în campania pentru Mondiale, ci „modul în care presa înţelege să amplifice toate scandalurile, agresiunea verbală, injuriile şi bălăcărelile de care se fac vinovaţi anumiţi conducători”. Incertitudine în cazul lui Piţi „Naşul” n-a putut să explice ieri în ce fel va schimba tăcerea sa actuala stare de lucruri: „E forma mea de protest, nu am idee dacă vor fi mai puţine înjurături la televizor după aceea”.

Mircea Sandu nu a amuţit la întâmplare în această perioadă. Pe 28 martie şi 1 aprilie, echipa naţională joacă împotriva Serbiei şi a Austriei două meciuri vitale pentru calificarea la Cupa Mondială de anul viitor. În cazul unui eşec, Sandu va putea gândi strategia pentru următorii ani fără a fi nevoit să ofere prea multe explicaţii. „Dacă ratăm a ceastă calificare, e momentul să începem să gândim o nouă strategie pentru Cupa Mondială din Brazilia 2014. În ce-l priveşte pe Victor Piţurcă, el poate pleca de la echipa na ţională chiar dacă ne duce la Mondiale”, a menţionat Sandu. Focul la Ionuţ Lupescu

La întrebarea „Este posibil ca, pe 5 mai, când veţi deschide din nou gura, echipa naţională să aibă un alt selecţioner?”, Sandu a preferat o eschivă: „În acest caz, răspunsul îl poate da numai Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF. El poate face o astfel de propunere în Comitetul Executiv”.

Tot ieri, Mircea Sandu a anunţat că Dumitru Dragomir, „vicele” federaţiei, nu va reprezenta FRF la TAS, pe 2 aprilie, când cei de la FC Timişoara speră să-şi recapete cele şase puncte. Decizia a fost luată în Comitetul Executiv de ieri, când doi membri au votat împotrivă, nouă s-au abţinut şi nici măcar unul singur n-a votat pentru! „Şi-au dat seama că Dumitru Dragomir ar fi mers până la capăt. Eu cred că Mircea Sandu s-a hazardat când l-a delegat pe Dragomir şi şi-a dat seama de ce a făcut prea târziu”, a afirmat Marian Iancu, patronul timişorenilor.

Ne puteți urmări și pe Google News