MIRCEA RĂDULESCU: „Dracu’ ştie câte puncte a făcut Lăcătuş pe bune!“

MIRCEA RĂDULESCU: „Dracu’ ştie câte puncte a făcut Lăcătuş pe bune!“

Mircea Rădulescu, preşedintele Şcolii de Antrenori, nu găseşte nicio explicaţie logică pentru permanentele schimbări de antrenori.

Mircea Rădulescu este cel care ar trebui să apere antrenorii de furia patronilor. Şeful Şcolii de Antrenorii pare însă să fi capitulat de mult în lupta cu oamenii plini de bani, fiind incapabil să ofere o soluţie salvatoare.

EVZ: Domnule Rădulescu, cum comentaţ i distanţa dintre mandatul de 21 de ani al lui Ferguson şi ceea ce se întâmplă cu antrenorii din campionatul românesc? Mircea Rădulescu: Ce mai poate fi spus? Comitetul Executiv a votat ca un antrenor să nu poată pregăti decât o singură echipă într-un sezon. Neluţu Sabău mi-a spus că trebuia făcut mai de mult acest lucru.

Câte puncte a câştigat Steaua pe mâna antrenorului Lăcătuş şi câte cu ajutorul „butoanelor“ lui Becali? Dracu’ ştie! Dar spre deosebire de Hagi, parcă Lăcătuş n-a avut atâta presiune. Lui nu i-a spus să-l bage pe Rădoi fundaş central, cum i-a impus lui Hagi.

Cum îi apreciaţi pe tehnicienii străini? Uhrin şi Napoli sunt buni. Au ridicat nivelul echipelor lor. Au muncit şi i-au lăsat pe alţii să se certe. N-am nimic cu antrenorii străini.

Care a fost cel mai bun antrenor în campionatul recent încheiat? Dan Petrescu. Cel mai slab a fost Teixeira (n.r. - fost la Pandurii)? Ăsta nici nu ştia ce funcţie are!

Ne puteți urmări și pe Google News