Mircea Lucescu: "Messi este cel mai bun din toate timpurile!"
- Mugur Băile șteanu
- 30 mai 2011, 23:01
Mircea Lucescu împărtăşeşte opinia celor care îl plasează pe jucătorul Barcelonei peste Maradona şi Pelé.
Antrenorul Mircea Lucescu a mărturisit ieri, într-un interviu acordat pentru EVZ, că n-a avut nici cea mai mică emoţie în privinţa victoriei Barcelonei în finala de pe "Wembley" cu Manchester United (scor 3-1).
"Il Luce" consideră că echipa sa, Şahtior Doneţk, a jucat mai bine împotriva catalanilor în "sferturile" Ligii Campionilor decât au făcut-o cei de la Manchester United în ultimul act al competiţiei!
EVZ: Cum vi s-a părut finala dintre FC Barcelona şi Manchester United? Mircea Lucescu: Eram convins de la bun început că Barcelona va câştiga, iar desfăşurarea meciului mi-a dat dreptate. Nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei.
Cei de la Manchester au încercat ei câte ceva la început, dar catalanii şi-au impus apoi celebrul lor joc de pase, iar englezii n-au mai contat deloc.
Sincer, ceea ce am văzut aseară (n.r.-sâmbătă seară) m-a făcut să privesc altfel cele două meciuri ale Şahtiorului cu Barcelona. Cred că noi am jucat împotriva catalanilor mai bine decât a făcut-o Manchester şi, dacă nu am fi avut prea multă teamă faţă de adversar, cred că am fi putut obţine mai mult!
Vedeţi vreo echipă capabilă să-i îngenuncheze pe catalani? Sincer, nu cred că în următorii doi ani Barcelona va putea fi răpusă. Are un sistem foarte bine pus la punct, nucleul de bază al jucătorilor provine de la propria academie, iar fotbaliştii sunt învăţaţi de mici să se dedice grupului, să-şi pună tot talentul în slujba echipei. Uitaţi-vă la Messi cum munceşte pe teren, cu toată celebritatea lui!
Apropo de Messi, mulţi susţin că este cel mai bun jucător din toate timpurile... Şi eu cred că Messi este cel mai bun fotbalist din toate timpurile, chiar dacă unii îi reproşează că n-a reuşit nimic la naţionala Argentinei. N-a reuşit pentru că nu l-a ajutat nici jocul echipei. Între Maradona, selecţionerul Argentinei la Mondialul din Africa de Sud, şi Guardiola este diferenţă mare. Guardiola este unul dintre cei mai inteligenţi antrenori din lume. Are educaţia specifică acelora care provin de la şcoala Barcelonei.
Dar Barcelona este cea mai bună echipă din istoria fotbalului? E greu de spus, pentru că fiecare perioadă a avut echipele ei de valoare. A fost Realul anilor ’50, apoi Interul lui Helenio Herrera, care a fost prima echipă organizată ca să câştige, a venit pe urmă Ajaxul lui Cruyff... Valori au existat dintotdeauna.
Diferenţa dintre aceste echipe şi Barcelona de acum este făcută de jocul care se practică astăzi faţă de acele perioade, de numărul mare de meciuri, de intensitatea şi complexitatea pregătirii de acum. Păi, pe vremuri, făceai patru antrenamente în cursul săptămânii, iar la sfârşitul acesteia disputai meciul. Acum, joci din trei în trei zile. Guardiola a spus însă că Barcelona de acum nu se poate compara cu Milanul lui Arrigo Sacchi, de la sfârşitul anilor ’80. Nu împărtăşesc opinia lui. Milan a fost o echipă mare, dar în acea perioadă se jucau mult mai puţine partide decât acum. Atunci nu erau grupe, iar în competiţie intrau doar echipele campioane. Câte meciuri jucai atunci până în finală şi câte acum? Nu există comparaţie între fosta Cupă a Campionilor şi actuala Ligă a Campionilor, în care, dacă nu existau modificările făcute de Michel Platini, n-ar mai fi ajuns în grupe decât echipele din marile campionate ale Europei. "Messi n-a reuşit nimic la naţională pentru că nu l-a ajutat nici jocul echipei. Între Maradona şi Guardiola e diferenţă mare." MIRCEA LUCESCU, antrenorul echipei Şahtior Doneţk Citiţi şi:
- FC Barcelona - Manchester United, finala superlativelor
- Ferguson știe de ce a pierdut: „E imposibil să-l oprești pe Messi”