După ce preşedintele social-democraţilor a confirmat întâlnirea de ieri cu liberalii, Mircea Geoană a declarat că îi consideră pe liderii PNL "neserioşi, deoarece nu doresc ca preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi prin vot uninominal la alegerile locale ce urmează". Geoană a menţionat că un membru al PNL a declarat că preşedinţii de Consilii Judeţene nu vor fi aleşi pe baza votului uninominal, indiferent dacă răspunsul Curţii Constituţionale la sesizarea PRM va fi negativ.
Liderul PSD a spus că afirmaţiile acestui membru al Guvernului arată "adevărata intenţie a liberalilor", care nu au fost sinceri atunci când, în legea pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, au inclus şi prevedere referitoare la alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot uninominal.
Geoană i-a acuzat pe liberali că au un stil duplicitar şi că recurg la tertipuri procedurale în legătură cu votul uninominal pentru preşedinţii de Consilii Judeţene.
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu, a declarat, în emisiunea "Discuţia Săptămânii", difuzată duminică de HotNews.ro şi BBC, că preşedinţii de Consilii Judeţene nu vor fi aleşi la scrutinul local din acest an prin vot uninominal, din cauza sesizării făcute de PRM la Curtea Constituţională.
Întâlnire informală PSD-PNL
Preşedintele PSD a mai precizat că o delegaţie a formaţiunii pe care o conduce s-a întâlnit cu una a PNL pentru a discuta despre calendarul electoral şi pentru a găsi o soluţie de ieşire din actuala criză politică.
"Eu şi Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, Titus Corlăţean şi Viorel Hrebenciuc ne-am întâlnit în week-end cu lideri ai PNL, inclusiv cu premierul Tăriceanu", a susţinut Geoană.
Geoană i-a scris lui Băsescu şi lui Tăriceanu
Liderul PSD a anunţat că i-a trimis o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care îi cere să spună ce soluţii vede pentru ieşirea din criza politică din România.
De asemenea, Geoană a spus că i-a trimis o scrisoare şi premierului Călin Popescu Tăriceanu. "Cerem premierului să prezinte în Parlament cu ce mandat se duce la Consiliul European de primăvară, care are loc în această săptămână", a precizat preşedintele PSD.
"Suntem singura ţară în care guvernul nu face acest lucru", a comentat liderul PSD, susţinând că temele summit-ului, agenda Lisabona şi strategia energetică, sunt "sensibile şi vulnerabile", motiv pentru care Legislativul ar trebui să fie la curent cu poziţia pe care România o va susţine.
Acord de colaborare parlamentară cu PC
Social-democraţii au semnat astăzi, un acord de colaborare parlamentară cu PC, dar au exclus posibilitatea construirii unei alianţe.
Potrivit liderului PSD, colaborarea dintre cele două partide vizează susţinerea reciprocă a unor iniţiative legislative.
"Am discutat despre proiecte legislative comune. Întâlnirea de astăzi reprezintă un efort de coerenţă şi coordonare politică între partidele noastre", a afirmat Geoană.
Citiţi şi:
Negocieri PNL-PSD pentru guvernul propus de Năstase
FOIŞORUL DE FOC: Protocolul nescris dintre PSD-PNL
(15:03)