Senatorul PNL, Mircea Diaconu, fostul ministru al Culturii, s-a prezentat, astăzi la Parchetul General pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţiile ce i se aduc de procurori ca urmare a încheierii unor contracte în calitate de director de teatru cu soţia sa.
Mircea Diaconu, însoţit de avocat, a venit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru a fi audiat în legătură cu acuzaţia de conflict de interese. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a făcut plângere penală împotriva senatorului PNL pentru conflict de interese. Parchetului instanţei supreme a extins cercetările în acet caz şi au început urmărirea penală împotriva sa pentru că, în calitate de director la Teatrul Nottara, şi-a ajutat soţia (actriţa şi regizoarea Diana Lupescu-n.r.) să primească anumite contracte. Incompatibilitatea În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, "în mod direct un folos material pentru soţia sa".