Mircea Basescu:"Lucrez cu baietii destepti pentru ca sunt destept"
- Adam Popescu
- 10 martie 2007, 02:00
Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, ca a aflat din presa ca firma condusa de fratele sau, Mircea Basescu, cumpara energie de la Energy Holding.
Seful statului si premierul Tariceanu se aflau la Bruxelles.Potrivit cotidianului „Gandul”, firma condusa de fratele presedintelui, Plus Food, cumpara de la Energy Holding un MWh cu 87 de dolari. Pretul este cu 22 de dolari mai scump decat tariful practicat pe piata contractelor bilaterale.
Mircea Basescu, fratele presedintelui, a declarat pentru EVZ: „Lucrez cu baietii destepti pentru ca ma consider destept”. „Contractul a fost incheiat in august 2005”, spune Mircea Basescu, dupa ce „stapanii olandezi” i-au cerut sa reduca din cheltuieli.
„Cei de la Hidroelectrica si Nuclearelectrica m-au trimis la plimbare. Energy Holding a fost singura care a venit la usa si ne-a oferit un pret mai mic decat Renel”, a declarat Mircea Basescu.
El spune ca ar rezilia imediat contractul cu Energy Holding daca ar gasi curent mai ieftin. Acesta sustine ca Traian Basescu „nu are nici cea mai vaga idee cu cine si ce contracte incheie firma Plus Food unde eu sunt director”.
Presedintele Traian Basescu l-a acuzat de minciuna pe primul-ministru Tariceanu, invinuidu-l ca face jocul „baietilor destepti din energie”, printre acestia nominalizandu-l pe Bogdan Buzaianu. Bogdan Buzaianu este finul fostului ministru al industriilor Dan Ioan Popescu si a fost partener de afaceri cu Radu Boroianu, nas de cununie al premierului Calin Popescu-Tariceanu.