Sergentul Claudiu Chira, ucis ieri în Afganistan, are aceeaşi soartă rezervată militarilor români căzuţi în războaiele altora: minute de reculegere, apoi indignare, şi o infinită uitare. Rămâne însă, mereu, aceeaşi întrebare: de ce suntem acolo? Nouă. Atâţia militari români au murit până în prezent în Afganistan. O cifră seacă, care ascunde în spate destine şi proiectează în viitor disperare.

Ultimul “căzut”, sergentul Claudiu Chira, ofera aceeaşi poveste încheiată fără punct şi virgulă în peisajul de piatră al Afganistanului. Acolo unde moartea nu-ţi mai dă nici măcar secunda necesară bilanţului final.

Ştirea a venit ieri în redacţiile ziarelor şi televiziunilor româneşti ca o umbră tristă, cerându-şi tributul mediatic, regretele şi nedumerirea. Un cadru banal: o misiune de patrulare obişnuită, pe Autostrada A1 Qalat-Kabul. În Afganistan însă, autostrăzile nu strâng maximul de civilizaţie şi modernizare.

Sunt drumuri ale morţii, în care orice kilometru poate ascunde capcane minate. Claudiu Chira n-a avut noroc. Se afla în al doilea vehicul Humvee, dintr-o coloană de cinci, iar tocmai acesta a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Chira era în Afganistan doar de o lună, dar a plătit deja preţul maxim. E al nouălea român care face asta.

BARTER Când vieţile militarilor români “fac” cât prezenţa în NATO

Bilanţul e tragic şi aniversează anul acesta şase ani. Primii militari ucişi în Afganistan au fost Iosif Silviu Fogoraşi şi Mihail Anton Samoilă. Ambii împuşcaţi în aceeaşi misiune, ambii decoraţi post-mortem şi înaintaţi în grad. Au urmat, după acel macabru 11 noiembrie 2003, ani întregi care şi-au cerut tributul. Cu fiecare moarte venită pe fluxul agenţiilor de ştiri, revenea o întrebare: de ce suntem acolo?

Răspunsul a venit devreme, în martie 2004, odată cu primirea României în cadrul NATO. Teoria e cunoscută: dacă n-am fi trimis trupe în teatrele de război de pe glob, sprijinind aliatul american, n-am fi fost acceptaţi în organizaţia transatlantică. A fost şi continuă să fie un certificat de bonitate. Un sacrificiu invizibil pe care forţele armate române îl fac pentru un scop dincolo de limitele percepţiei comune: securitatea internaţională. Şi încă ceva: angajamentul luat în faţa aliaţilor nu e subiect de indignări şi mofturi.

CINISM

15 minute de celebritate, un pumn de bani şi tricolorul rece

„În România, cam ca prin toată lumea, eroii de război sunt acele fiinţe cărora li se aplică cea mai cinică dintre legile notorietăţii: îşi obţin proverbialele 15 minute de celebritate pentru că mor. Din vreme în vreme, televiziunile îşi întrerup programele pentru ediţii speciale, în care aflăm că un alt militar român se va întoarce din misiune acoperit de un tricolor care nu mai poate ţine de cald nimănui”, scria reporterul EVZ Oana Dobre într-un material tulburător, publicat în august 2008, despre posteritatea schizofrenică a „eroilor căzuţi” - rămaşi, pentru totdeauna, ai tuturor şi ai nimănui.

Ultima jertfă, cea a sergentului Claudiu Chira, readuce pe tapet întrebarea: cât valorează viaţa în haină militară? Încă o teorie clasică: militarii români se duc în Afganistan (sau în orice alt loc marcat pe harta lumii ca „teatru de război”) pentru câţiva dolari în plus. Banii nu au culoare, nici miros, şi universalizează, peste tot, sacrificiul. Unii preferă să catalogheze scurt: mercenari. Alţii, din contră: românii de acolo luptă pentru câteva principii – democraţia şi civilizaţia de tip occidental printre ele. Între cele două atitudini pare să nu existe cale de mijloc.

DIVERGENŢE

„Efortul NATO în Afganistan a fost, pur şi simplu, consternant”

Moartea sergentului Claudiu Chira a venit în aceeaşi zi în care expertul militar american Jeremy Shapiro a „ieşit” cu o serie de declaraţii „la baionetă”, într-un interviu acordat săptămânalului german Der Spiegel. „Efortul european a fost pur şi simplu consternant în Afganistan. În unele privinţe, am sta mult mai bine dacă partenerii noştri n-ar fi făcut nimic. Aici e una din marile probleme ale regiunii: o mulţime de eforturi sunt pur şi simplu irosite.

Avem nevoie de eficienţă şi cred că pentru asta pledează la ora actuală şi Washingtonul. Europenii pur şi simplu n-au înţeles miza regiunii. Întreaga focusare pe trimiterea de trupe neglijează ceea ce se întâmplă cu adevărat în Afganistan. Americanii nu mai vor alte câteva mii de trupe care să orbecăie prin regiune.

Din acest motiv, Washingtonul e gata să sprijine întregul efort militar pe cont propriu, pentru a obţine un control îmbunătăţit. Mişcarea poate afecta serios solidaritatea transatlantică, dar este probabil lucrul necesar pentru rezolvarea situaţiei de acolo”, a precizat americanul.

Discursul dur al lui Jeremy Shapiro atinge, fie şi tangenţial, contribuţia românească şi efortul militar al soldaţilor români trimişi în Afganistan. Problema merită privită şi din această perspectivă: dacă multiplele forţe naţionale trimise să democratizeze regiunea se calcă, pur şi simplu, pe picioare, pentru ce se mai moare?

NOUĂ. PENTRU ROMÂNIA? Afganistanul ne ia soldaţii IOSIF SILVIU FOGORAŞI, 11.11.2003

MIHAI ANTON SAMOILĂ, 11.11.2003

NARCIS ŞONEI, 24.04.2005

IONEL GHEORGHIŢĂ DRĂGUŞANU, 20.06.2006

AUREL MARCU, 6.09.2007

IONUŢ COSMIN SANDU, 20.03.2008

CLAUDIU MARIUS COVRIG, 13.06.2008

DRAGOŞ TRAIAN ALEXANDRESCU, 31.08.2008

CLAUDIU CHIRA, 26.01.2009