Cititorii EVZ au propus cateva sute de "minuni" in plus fata de cele de pe lista finala a nominalizarilor.
Romania are foarte multe locuri frumoase, dar acestea nu pot fi valorificate din cauza infrastructurii sau a altor lipsuri, spun operatorii de turism specializati pe promovarea ofertei interne.
Acestia au salutat initiativa EVZ, dar au atras atentia ca este nevoie de timp si bani pentru a transforma aceste obiective in adevarate atractii. „Trebuie sa legam obiectivele de asezarea in spatiul european si sa le prezentam astfel incat sa trezeasca curiozitatea. In zona minunilor ar trebui sa fie restaurante cu specific romanesc, trupe de animatori, suveniruri”, explica Mariana Onea, directorul agentiei Oniro.
Potrivit ei, obiectivele turistice nu pot fi promovate separat, ci integrate intr-un traseu. „Sunt multe locatii care nu pot avea succes pentru ca in zona nu se mai afla nimic. Drumul pana la fortarete, de exemplu, este lung si sec”, spune Onea.
Lipsa de ghizi competenti
Imaginea este una dintre problemele cele mai mari ale Romaniei - pe de-o parte strategiile de promovare, usor anevoioase, pe de alta parte stadiul in care se afla regiunile vizitate. Daca din punct de vedere al cazarii suntem deasupra multor alte destinatii, mai este nevoie de ghizi locali competenti, cunoscatori de limbi straine, autocare bune, curatenie, cosuri de gunoi si disparitia cersetorilor.
Fara autostrazi, promovam degeaba
Multi operatori sunt nemultumiti de infrastructura rutiera din tara, care impiedica accesul in anumite zone. „Fara autostrazi, promovam multe destinatii degeaba. Exista multe agentii din America interesate de Romania, dar de la Aeroportul Otopeni pana in Bucovina li se taie cheful”, spune Nicolae Durla, directorul agentiei Oltextur.
In aceeasi situatie se afla si cetatile dacice, dar si alte destinatii. In plus, multe dintre acestea nu au fost intretinute corespunzator, iar Ministerul Culturii „se plange mereu de lipsa fondurilor”. „Calitatea serviciilor turistice nu este peste tot atat de slaba ca pe litoral, dar exista loc de imbunatatiri”, sustine Durla. Acesta a fost de acord cu lista EVZ, adaugand un nou obiectiv: Biserica dintr-un Lemn, din judetul Valcea.
TOP BERLIN
Cele mai cerute
Turistii straini sunt impresionati de abundenta monumentelor naturale si culturale din Romania. „In primele sapte luni ale anului, numarul turistilor din Germania a crescut cu aproape 29% fata de anul trecut”, spune Ioana Nan, directorul Biroului de promovare turistica a Romaniei la Berlin.
Ea a calificat obiectivele din lista EVZ in functie de potentialul acestora de a atrage clienti pe termen scurt sau pe termen mediu/lung, luand in considerare infrastructura deja existenta si solicitarile pe care le primeste din partea turistilor.
Astfel, cele mai mari cereri din partea turistilor germani sunt pentru cateva destinatii cu potential turistic imediat valorificabil: Castelul Bran, Castelul Peles, Cetatea Sighisoara, Manastirea Horezu („Dar lipseste un traseu care sa includa mai multe manastiri din zona Oltenia/Muntenia”, spune Nan), manastirile pictate din nordul Moldovei, Sibiul istoric, Transfagarasanul.
ACCESIBILITATE
Cum ii duci pe turisti la minuni?
Traian Badulescu, consultant in turism, atrage atentia ca zonele aflate in topul EVZ nu pot face fata unui val de turisti. „Targu-Jiu nu este suficient promovat, dar nici nu are hoteluri sau spatii de cazare adecvate si suficient de multe. Turistii s-ar putea caza mai degraba in pensiunile din regiune”, e de parere Badulescu.
In opinia lui, infrastructura si serviciile sunt cele mai mari probleme, la rezolvarea carora ar trebui sa puna umarul, in primul rand, autoritatile si investitorii locali, care apoi vor avea cel mai mult de castigat.
Sa atrageti mai multe companii aeriene
La randul ei, Lucia Murariu, secretar de stat pentru turism in cadrul Ministerului pentru IMM-uri, Comert, Turism si Profesii Liberale, spune ca prea putine dintre obiectivele aflate pe primele locuri in top se afla in ofertele operatorilor. „Sibiul istoric este deja un obiectiv de succes. Orasul are un aeroport cu un terminal nou, care ofera anumite conditii. Dar aici nu este vorba doar de brand, ci si de accesibilitate”, sustine Lucia Murariu.
Potrivit ei, infrastructura ar trebui sa se dezvolte in multe regiuni. Si pentru ca cea rutiera are nevoie de mult timp si bani, intre timp pot fi atrase mai multe companii aeriene, prin imbunatatirea facilitatilor din aeroporturi.
O problema care ameninta multe obiective turistice este planificarea teritoriala - construirea haotica duce la lipsa locurilor de parcare si inghesuirea hotelurilor, lucruri ce alunga turistii. „Speram ca legea care va reglementa aceste probleme sa intre in aplicare pana la sfarsitul anului”, spune Murariu.
Cititi si:
Biserica Densus, un templu romanesc
Cuibul de vulturi al Corvinilor
Ateneul, bijuteria pentru care romanii au dat cate un leu
Peles, blazonul regal al Romaniei
Cititorii propun alte posibile "minuni"
Casa Poporului, "vedeta" controversata Crucea si spada sasilor Mogosoaia, palatul domnesc
Manastire 'nalta, cum n-a mai fost alta
Pe aici nu se trece decat cu piosenie
Mii de cititori voteaza minunile Romaniei
Hurez, mostenirea lui Brancoveanu
Bisericile pictate din nordul Moldovei
Castelul Bran, vandut de Dracula
Orasele din tara au intrat in febra minunilor
Cele 7 minuni de pe lista ambasadorului Michael Guest
Triunghi cultural in capitala Moldovei
Brancusi, minunile fara sfarsit
Biserica Neagra domina Brasovul
Mobilizare generala pentru voturi
Slava Domnului la peste 2.000 de metri
Certificatul de nastere al romanilor - copia de piatra
Alba Carolina si cele 7 colturi