Ministrul Sănătății: Urmează o serie de ordine care vor reglementa relaxarea
- Georgeta Petrovici
- 15 mai 2020, 00:03
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, după prima ședință a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că urmează să intre în vigoare o serie de ordine, comune, între instituția pe care o reprezintă și alte ministere, care reglementează măsurile de relaxare socială anunțate.
”Suntem pe o pantă ușor descendentă dar rămânem cu precauții”, a punctat ministrul Sănătății care a anunțat că fiecare nouă activitate care se va relua odată cu intrarea în stare de alertă, va avea reguli punctuale stabilite prin ordine de ministru. Astfel, reluarea sporturilor individuale și a cantonamentelor presupune reguli stabilite printr-un ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Ministerului Tineretului și Sportului (MTS).
Reluarea, din data de 2 iunie a pregătirii elevilor de clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, va face obiectului unor reguli stabilite de un ordin comun al MS și MEC. Redeschiderea muzeelor va avea reguli stabilite de un ordin comun între Ministerul Culturii și MS. Începând cu data de 15 mai se reiau slujbele religioase în exteriorul bisericilor. ”E un prim pas pentru a face o evaluare ulterioară a acestor măsuri. S-ar putea, în etapa următoare, să dăm voie să se țină slujbe și în biserică”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.
Acesta a anunțat că, în contextul deschiderii cabinetelor stomatologice pentru non-urgențe, vor exista și cabinete pentru pacienții cu COVID 19. De asemenea, pe lângă redeschiderea spitalelor pentru restul patologiilor ”rămânem în continuare în pandemie, cu spitale de fază 1 și 2 COVID 19 pregătite”, a mai punctat ministrul Sănătății.
”Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat, în care nu trebuie să uităm de precauții și reguli. Vom evalua relaxarea la 14 zile, ceea ce ne va da și măsura continuării cu alte relaxări sau nu”, a mai punctat Nelu Tătaru.