Ministru italian la Bucureşti, pentru repatrierea infractorilor români
- Adam Popescu
- 25 martie 2009, 15:20
În cadrul întâlnirilor desfăşurate astăzi între ministrul italian pentru Politici Europene, Andrea Ronchi, şi diferiţi membri ai Guvernului României se va dezbate problema siguranţei, a situaţiei infractorilor români, precum şi posibilele modalităţi de colaborare între autorităţile celor două state.
Una dintre problemele esenţiale privind întâlnirea pe care Ronchi o va avea cu ministrul român de externe, Cristian Diaconescu, va fi şi situaţia infractorilor români din închisorile italiene, pe care autorităţile de la Bucureşti nu doresc să le repatrieze decât dacă o instanţă de judecată italiană a dat în acest sens o decizie irevocabilă. Însă chiar şi aşa, Diaconescu declara în urmă cu o lună că va negocia fiecare situaţie în parte.
Această situaţie a generat o situaţie tensionată la nivel diplomatic, accentuată de presa italiană, care a mediatizat puternic infracţionalitatea la nivelul comunităţii de români, încurajând societatea italiană la activităţi agresive şi xenofobe împotriva românilor din Peninsulă.
Pedepse în închisorile de acasă Conform jurnaliştilor de la Il Tempo, Andrea Ronchi este determinat să se întoarcă din România cu un acord concret în acest sens.
"Cooperarea cu România trebuie să treacă de la teorie la practică, întrucât a venit momentul de a demonstra că lucrăm la siguranţa cetăţenilor noştri", mai preciza acesta jurnaliştilor italieni.
În acest moment, în închisorile din Italia sunt aproximativ 2.700 de români arestaţi. "Aceste persoane trebuie să îşi ispăşească pedepsele acasă la ei", a mai adăugat Ronchi, a cărui întâlnire cu omologii români are loc la câteva zile de la eliberarea lui Karol Racz, considerat nevinovat în cele două cazuri de viol în care a fost suspectat, al unui minore italience de 14 ani, pe 14 februarie, şi a unei femei de 41 de ani, la începutul anului.
Ministrul italian se va întâlni cu Vasile Puşcaş, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, cu Nicolae Nemirschi, ministrul Mediului, precum şi cu Mircea Geoană, preşedintele Senatului.
Este prima vizită a unui ministru italian făcută noului Guvern de la Bucureşti. Motiv pentru care atenţia lui Andrea Ronchi se va îndrepta şi spre relaţiile economice, pe care speră să le aducă la o formă şi mai bună.
CITIŢI ŞI: Românul acuzat pe nedrept pentru viol în Italia cere despăgubiri