Mihai Voicu: PNL susţine reducerea numărului de parlamentari şi votul prin corespondenţă

Mihai Voicu: PNL susţine reducerea numărului de parlamentari şi votul prin corespondenţă

PNL va susţine la consultările cu preşedintele modificări ale legislaţiei electorale care să ducă la reducerea semnificativă a numărului de parlamentari şi, totodată, la introducerea votului prin corespondenţă pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, a declarat vicepreşedintele liberal Mihai Voicu, azi, într-o conferinţă de presă.

"Faţă de introducerea votului prin corespondenţă şi reforma electorală în general, reamintim pe această cale poziţia noastră, obiectivele pe care le avem în dezbaterile parlamentare cu privire la reforma electorală. Pentru alegerile locale considerăm că trebuie revenit la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Este un lucru care ţine de reprezentarea democratică şi de legitimitatea alesului local. În oglindă, în similitudine, şi preşedintele consiliului judeţean ar trebui, din destule motive, să rămână ales uninominal, însă tot în două tururi de scrutin", a arătat vicepreşedintele PNL.

În ceea ce priveşte alegerile parlamentare, PNL şi-a fixat două obiective majore: "Şi anume: reducerea semnificativă a numărului de parlamentari şi împiedicarea ca pe cale artificială din cauza efectelor legii electorale acest număr de parlamentari să crească în urma alegerilor. Altfel spus, să avem un număr de parlamentari redus şi fix. Şi în al doilea rând, un obiectiv care se suprapune faţă de un subiect evidenţiat în mod distinct în invitaţia trimisă de domnul preşedinte Iohannis, dorim introducerea votului prin corespondenţă pentru românii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României", a spus vicepreşedintele PNL.

Voicu a precizat că PNL are şi o propunere de calendar către Parlament cu privire la aprobarea legilor electorale.

"Dorim ca în data de 5 mai, prin votul final al Camerei decizionale, întreaga legislaţie electorală cu privire la alegerile electorale, alegerile parlamentare şi introducerea votului prin corespondenţă să fie procedură încheiată în Parlament. Deci, vot final şi trimitere spre promulgare. Ne mişcăm desigur în cadrul deciziei Curţii Constituţionale, ca urmare a recomandării Comisiei de la Veneţia cu privire la necesitatea aplicării modificărilor electorale cu cel puţin un an înainte de data alegerilor. Data de 5 mai se încadrează pe deplin în toate aceste termene, dacă ne referim inclusiv la alegerile locale", a mai spus vicepreședintele PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News